News Flash:

Elena Udrea: ”Unii care au făcut ilegal sute de milioane scapă și liberi și cu banii la ei”

17 Aprilie 2016
236 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Udrea
Elena Udrea susține că persoane care s-au îmbogățit ilegal cu milioane de euro pot scăpa de închisoare printr-un simplu denunț, fără ca banii să le fie confiscați și ar dori introducerea unui articol nou în acest sens în Codul Penal.

”Astăzi, unii care au făcut ilegal sute de milioane de euro scapă și liberi și cu banii la ei, doar făcând un denunț, în înțelegere cu procurorii. Corect este ca măcar banii să le fie confiscați, dacă altă pedeapsă nu primesc”, a scris Elena Udrea, pe Facebook.

Aceasta a precizat și că susține introducerea unui articol nou, după art.309 Codul Penal:
"Banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost obținute nelegal de făptuitorul care a efectuat denunțul se confiscă obligatoriu, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent", a scris Udrea, întrebându-și prietenii de pe rețeaua de socializare dacă, în opinia lor, această prevedere este corectă.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1997 (s) | 35 queries | Mysql time :0.036853 (s)