News Flash:

ELENA UDREA vrea să scape de CONTROLUL JUDICIAR: ”Imaginea cuiva în cătușe înseamnă vinovăție"

25 Ianuarie 2016
267 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Udrea
Elena Udrea s-a deplasat, luni dimineață, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde se judecă solicitarea făcută de aceasta cu privire la ridicarea controlului judiciar din dosarul Gala Bute.
Udrea este nemulțumită că unele persone, a căror vinovăție nu a fost dovedită, sunt subiectul unor ”spectacole gratuite”, dat fiind faptul că acestea sunt încătușate. Ea a mai precizat că nu are de gând să se sustragă de la cercetare, potrivit B1.ro.
”E o ștampilă pe care nu ai cum să o mai ștergi. Imaginea cuiva în cătușe înseamnă vinovăție. Dacă există o legislație care spune ca nu trebuie să expui o persoană în cătușe decât dacă vrea sa se sustragă acțiunii organului de poliție sau urmăririi penale nu văd de ce ar trebui să acceptăm tot acest spectacol făcut cu presa, cu participarea presei. Nu consider că e bine să le acceptăm în continuare în România. Suntem o țară civilizată”, declară Elena Udrea.
Totodată, ea a mai făcut referire la ”găzduirea” unei pisici la sediul Mișcării Populare.
”Nu i-a pus nimeni nume. Îi spunem Pis-Pis. Dacă mia întâlnim vreun animal care suferă de frig, cu siguranță că o să-l adăpostim”, mai spune Udrea.

sursa: evz.ro
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1780 (s) | 24 queries | Mysql time :0.034638 (s)