News Flash:

Esti sofer? Vezi ce trebuie sa stii in perioada de iarna pentru un trafic in siguranta

2 Decembrie 2014
563 Vizualizari | 0 Comentarii
masini

Pentru o călătorie sigură în condiţiile scăderii temperaturilor şi apariţiei fenemenelor meteo specific anotimpului rece, Poliţia Rutieră Ieşeană recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie, să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere şi să respecte următoarele reguli de conduită preventivă:

~ Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece.

~ Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

~ Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.

~ De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi  lanţuri.

~ Asiguraţi-vă rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente,  un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.

~ Asiguraţi-vă că funcţionează corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare, cât şi cele de climatizare/degivrare.

~ Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.

~ Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

~ Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, astfel că nu se asigură corespunzător la traversare.

~ Ţineţi cont de faptul că atunci când afară este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanta mai mare între maşina pe care o conduceţi şi cea din faţă!

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1865 (s) | 38 queries | Mysql time :0.042266 (s)