News Flash:

Evoluţia speciei umane nu s-a încheiat! Teoria care va schimba tot ce ştii despre oameni

30 August 2016
278 Vizualizari | 0 Comentarii
evolutia speciei umane
Oare s-a încheiat evoluţia speciei umane? Antropologul Briana Pobiner, de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Smithsonian, a prezentat în cadrul unei conferinţe publice motivele pentru care ea consideră că această evoluţie continuă şi în prezent.

Potrivit lui Pobiner, Homo Sapiens a supravieţuit datorită creierului său, în timp ce alte specii umane au dispărut.

Creierul nostru reprezintă doar 2% din greutatea corpului, în timp ce el consumă 20% din energie.

Creierul uman continuă să evolueze, iar până acum dimensiunea lui a fost limitată din cauza naşterilor vaginale. Un copil cu capul prea mare nu s-ar putea naşte, din cauza pelvisului îngust al femeilor.

Selecţia naturală a rezolvat problema limitând dimensiunea creierului, dar ce se va întâmpla pe viitor, datorită naşterilor prin cezariana, care sunt tot mai numeroase?

În China, 46% dintre copii se nasc prin operaţie cezariană. Medicina a evoluat foarte mult, iar aceste procese pot afecta selecţia naturală, în timp ce populaţia planetei devine tot mai numeroasă.

Dar, aşa cum specia noastră îşi continuă evoluţia, la fel fac şi paraziţii, virusurile. Creşterea nivelului mărilor şi marile aglomerări urbane favorizează răspândirea bolilor.

Prin urmare, Pobiner spune că atâta timp cât vor exista oameni, evoluţia speciei noastre va continua.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2069 (s) | 27 queries | Mysql time :0.065381 (s)