News Flash:

Executivul din Pașcani trebuie să militeze pentru independența serviciilor publice. Consilierul Haldan:"Păi, mai bine, majorăm prețul apei și facem noi investiții"

1 Octombrie 2013
840 Vizualizari | 0 Comentarii
vasile haldan

Vasile Haldan, consilier PSD și președinte al Comisiei Economice din cadrul Consiliului Local, a avut o poziție tranșantă ieri seară în emisiunea "În Obiectiv", difuzată de postul de televiziune Actualitatea Tv, pe marginea subiectului aderării municipiului Pașcani la ARSACIS. Social-democratul a susținut că autoritățile locale trebuie să țină cont de două lucruri la negocierile cu cei de la ApaVital și Consiliul Județean, instituție ce guvernează la nivel județean investițiile în serviciile de apă și canal.

Unul dintre acestea este menținerea operatorului local, Prest Serv Apă SA și implicit a asociației Eco Apa. Aceasta din urmă a fost înființată pentru a coopta în strucutura sa și alte comunități locale unde să presteze servicii, pe lângă cele existente: Todirești, Hărmănești, Moțca și Stolniceni Prăjescu. El a mai susținut că factorul politic și administrativ trebuie să militeze pentru independența serviciilor publice, ideie susținută și de realizatorul emisiunii."E așa cum spuneți și dumneavoastră. Trebuie militat pentru aceste servicii. Să optăm pentru menținerea operatorului local, dezvoltarea lui și atragerea de investiții. Și la Sibiu există doi operatori în acest domeniu de activitate", a subliniat Vasile Haldan.

O altă discuție este cea cu privire la majorarea prețului apei, iar profitul de care ar beneficia Prest Serv Apă SA să fie investit în modernizarea sistemului de distribuție și chiar în lucrări de extindere a rețelelor."Dacă se va majora prețul, așa cum și ApaVital va proceda, se va crea un profit de aproximativ un milion de euro anual. În opt ani de zile, timp în care se va implementa proiectul ARSACIS la nivel județean, ar fi c-am opt milioane de euro. Păi, mai bine majorăm prețul apei și facem noi investiții cu acești bani", a mai susținut consilierul Vasile Haldan.

Precizăm faptul că vineri, 4 octombrie, membrii comisiei de negociere a condițiilor de aderare la ARSACIS au programată prima întâlnire cu membrii ApaVital și Consiliul Județean.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1788 (s) | 35 queries | Mysql time :0.033738 (s)