News Flash:

EXPLOZIV! Interceptari fierbinti realizate de SRI, cu un deputat iesean! Rasturnare de situatie la Inalta Curte!

14 Septembrie 2016
362 Vizualizari | 0 Comentarii
Adascalitei
Lucratorii de la SRI au intrat pe fir in momentul in care a inceput scandalul intre cei doi oameni de afaceri • Timp de cateva luni, deputatul iesean nu a avut voie sa vorbeasca nici cu fiul sau • Mai multi oameni de afaceri din Iasi l-au infundat pe Constantin Adascalitei • In urma cu doua zile, judecatorii au revocat controlul judiciar pentru Adascalitei si astfel acesta poate pleca din tara 

Deputatul iesean Constantin Adascalitei se indreapta tot mai multe catre o condamnare din partea judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Au fost audiati deja mai multi martori in acest dosar, printre care cunoscuti oameni de afaceri. Ultimul termen de judecata a avut loc in urma cu doua zile, ocazie cu care s-au prezentat in fata judecatorilor cinci martori. Este vorba in principal de administratori de firme sau reprezentanti ai unor institutii publice cu care Constantin Adascalitei a incheiat contracte pentru firma SC NPS Security SRL, fosta Nicostar Protection & Security SRL

Avand in vedere ca detine functia de parlamentar, activitatile specifice administrarii unei firme erau incompatibile. A fost trimis in judecata sub acuzatiile de efectuare de operatiuni financiare incompatibile cu functia si folosire cu rea-credinta a bunurilor sau creditului societatii. Alaturi de el a fost trimis in judecata si fiul sau Constantin Adascalitei, pentru complicitate la infractiunile mentionate. 

De asemenea, au fost trimise in judecata si alte persoane din anturajul lui Adascalitei: Constantin ToaderAnghel RotariuDumitriu Vlasie si Irina Pascaru. Pe de data de 15 mai 2015, procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) Iasi au luat masura controlului judiciar impotriva lui Constantin Adascalitei si i-au impus acestuia o serie de interdictii pentru a nu putea influenta ancheta. Procurorii nu l-au lasat sa vorbeasca nici macar cu fiul sau. In urma cu doua zile, toate interdictiile impuse lui Adascalitei au fost ridicate de instanta de judecata. 

"În baza art.362 alin.1 raportat la art.208 alin.5 Cod procedura penala, revoca masura preventiva a controlului judiciar fata de inculpatul Adascalitei Constantin", au precizat ieri, judecatorii de la Inalta Curte de Casatie. Practic, acum, Adascalitei poate pleca si din tara. 

Cum s-a ajuns la aceasta poveste

Acest dosar porneste de la razboiul pe care deputatul iesean il are cu Fabian Schwartzenberg, fratele lui Elan Schwartzenberg. Acesta din urma se afla in urmarire internationala in continuare. Elan Schwartzenberg si Constantin Adascalitei au fost asociati in firma de paza IGS Company SRL, cu procente egale, de 50 la suta fiecare. Dupa ce Elan a fugit in tara, activitatile de coordonare au fost preluate de fratele sau Fabian. Numai ca, acesta din urma nu a reusit sa se inteleaga cu Adascalitei. 

Astfel, deputatul si-a facut o noua firma, SC NPS Security SRL, si a inceput sa mute contractele de la firma in care detinea 50 la suta din actiuni. In acest context, ar fi sunat la mai multi oameni de afaceri care aveau nevoie de serviciile unei firme de paza. De aici a pornit conflictul si au fost formulate plangeri pe la toate institutiile statului. La scurt timp dupa declansarea scandalului, a intrat pe fir si Serviciul Roman de Informatii (SRI). Au fost emise mai multe mandate de interceptare ale convorbirilor telefonice pe numele lui Constantin Adascalitei si a apropiatilor sai. De asemenea, lucratorii din cadrul SRI l-au supravegheat pe Adascalitei in cadrul acestui dosar. 

"În rechizitoriul întocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt: in perioada august - decembrie 2014, în contextul în care una dintre firmele controlate de inculpatul Adascalitei Constantin facea obiectul unui proces civil, acesta a contactat mai multi reprezentanti ai beneficiarilor unor contracte de prestari servicii, pentru a negocia încheierea acestor acorduri cu o alta firma administrata, în fapt, tot de inculpat", se arata in comunicatul procurorilor. 

"De asemenea, obiectul negocierii l-a constituit si facturarea si achitarea, în numerar, atât catre inculpatul Adascalitei Constantin, cât si catre ceilalti inculpati sau persoane apropiate acestuia, a datoriilor pe care diversi beneficiari le aveau fata de firma în litigiu. În perioada iulie - decembrie 2014, inculpatul Adascalitei Constantin, beneficiind de ajutorul celorlalti inculpati, a folosit cu rea-credinta bunurile si creditul aceleiasi firme aflate în litigiu, într-un scop contrar intereselor acesteia, urmarind, totodata, sa favorizeze alte societati la care acesta avea interese direct sau indirect", au completat anchetatorii.

constantin adascalitei contracte judecata constantin toader dosar sri
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1865 (s) | 35 queries | Mysql time :0.029572 (s)