News Flash:

Fostul consilier al lui Corlăţean va fi cel mai tanăr europarlamentar roman

30 Mai 2014
657 Vizualizari | 0 Comentarii
corl
Social-democratul Victor Negrescu, cel care propunea, în 2008, reducerea TVA la prezervative, va merge la Bruxelles în locul Ecaterinei Andronescu şi va fi cel mai tânăr europarlamentar român, el urmând să îşi preia mandatul de la BEC săptămână viitoare. Negrescu are 28 de ani şi activează în PSD de 11 ani, în organizaţia Alba. Negrescu nu este la prima sa candidatură pentru o funcţie de parlamentar sau europarlamentar. În 2008, a candidat la alegerile parlamentare, iar în 2009 a candidat la alegerile europarlamentare, fără succes însă.

În 2008, în calitate de candidat al Alianţei PSD-PC pentru Camera Deputaţilor în Colegiu 10 din Bucureşti, a propus reducerea TVA la prezervative. "Trendul ascendent înregistrat de aceste statistici, coroborat cu faptul că media europeană a TVA la prezervative este de 10%, m-au determinat să aduc pe agenda publică o astfel de propunere. Promovarea unei astfel de iniţiative va contribui nu doar la protejarea cetăţenilor de riscuri inutile, ci va dovedi că ştim să ne adaptăm ca societate la ritmul alert de viaţă pe care îl are populaţia", preciza Negrescu la acel moment.

Între 2007 şi 2009, Negrescu a fost consilierul lui Titus Corlăţean, când acesta a deţinut funcţiile de secretar al Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaţilor, secretar general PSD şi, ulterior, vicepreşedinte al Comisiei de Afaceri Legale din Parlamentul European. Între 2013 şi 2014, el a fost consilier personal în cadrul Ministerului Economiei – Departamentul pentru Energie.

Negrescu deţine, din 2007, funcţia de preşedinte-coordonator naţional al PES Activists România, structură cu peste 7.000 de membri în toată ţara, compusă din membri şi simpoatizanţi PSD de toate vârstele. Din această funcţie a promovat activitatea PES în România şi a păstrat legătura cu partidele de stânga din Europa.

Negrescu este, din 2009, vicepreşedinte PSD Alba, în 2009 fiind chiar preşedintele organizaţiei, şi din 2008, membru în cadrul Consiliului Naţional al PSD. El a deţinut, între 2006 ş 2009, funcţiile de vicepreşedinte PSD Sector 3 şi de purtător de cuvânt.

Din 2009, Negrescu este cadru universitar la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, iar din 2012 este cadru universitar la SNSPA. Între 2006 şi 2007 a fost jurnalist la RFI România. În 2011, Negrescu a devenit Doctor în Ştiinţe Politice la SNSPA, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.

El deţine un MBA în cadrul ASE şi CNAM Paris, un Master în Afaceri Europene şi Internaţionale în cadrul IEP Grenoble şi Universitatea Pierre Mendes France şi o licenţă în ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, scrie gandul.info.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1642 (s) | 24 queries | Mysql time :0.031721 (s)