News Flash:

Funcționar din Primăria Valea Seacă reclamat de un localnic

20 Februarie 2013
662 Vizualizari | 0 Comentarii
cetarean
Un funcționar din Primăria Valea-Seacă este acuzat de un localnic că tergiversează fără o justificare eliberarea unui certificat fiscal și a unei adeverințe rol. Este vorba despre Felicia Andronache, responsabila cu probleme agricole din Primărie. Cel care o acuză este Dănuț Cojocaru din satul Topile.

Omul a solicitat în data de 11 februarie un certificat fiscal și o adeverință de rol pentru a cumpăra o suprafață de teren chiar de la fiul său. După ce a depus o cerere la Primărie, a mai făcut încă una, pe data de 12 februarie, la care tot nu a primit răspuns.”Am plătit suma de bani care mi s-a cerut. Am chitanțele în față dar nu mi se eliberează actele. Doamna este supărată pe noi pentru un incident mai vechi, iar acum blochează situația”, ne-a declarat Dănuț Cojocaru. 

Reporterii noștri au încercat astăzi să afle de ce nu îi sunt eliberate actele, dar Felicia Andronache nu a putut fi contactată. Am luat legătura cu primarul Valeriu Roman care nu se afla nici el în localitate, fiind la întâlnirea organizată de Asociația Comunelor din România. Telefonic ne-a spus că persoana care așteaptă documentele le va primi prin intermediul Poștei.

Dănuț Cojocaru, cel care a reclamat funcționarul din Primăria Valea-Seacă, spune că fiul acestuia a avariat în urmă cu ceva vreme mașina proprietate personașă a Feliciei Andronache, care se afla parcată în curtea unui alt localnic. El ar fi vrut să se înțeleagă cu proprietara, dar pretențiile financiare sunt prea mari.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2550 (s) | 35 queries | Mysql time :0.110352 (s)