News Flash:

Gabriel Oprea vrea să scape de dosar: solicită CCR să declare neconstituțional un articol de lege

22 Februarie 2017
180 Vizualizari | 0 Comentarii
Gabriel Oprea
Avocații fostului ministru de Interne Gabriel Oprea au cerut miercuri Instanței supreme sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea unui articol din Codul de procedură penală prin care judecătorului de Cameră Preliminară i se îngrădește posibilitatea de a dispune încetarea procesului penal. 

La termenul de miercuri al procesului de la Înalta Curte de Casație și Justiție, avocații lui Gabriel Oprea au depus la instanță o cerere prin care le solicită judecătorilor să sesizeze CCR cu privire la neconstituționalitatea articolului 17 din Codul de procedură penală, motivând că acesta nu îi dă posibilitatea judecătorului de Cameră Preliminară să dispună încetarea procesului penal, ci doar să restituie cauza la Parchet sau să dispună judecarea pe fond a dosarului, scrie Agerpres.

Dan Lupașcu, unul dintre avocații lui Gabriel Oprea, a declarat, la ieșirea din sala de judecată, că solicitarea vizează procedura Camerei Preliminare. "Este vorba de o excepție de neconstituționalitate care vizează procedura Camerei Preliminare, în sensul că actualul Cod de procedură penală limitează ipotezele în care judecătorul de Cameră Preliminară poate dispune restituirea cauzei la procuror. În speța de față noi susținem că, datorită intervenției deciziei 405/2016 a CCR (decizia privind definirea abuzului în serviciu), judecata nu poate continua deoarece aceasta echivalează cu o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale", a spus Dan Lupașcu.

Mai precis, a explicat avocatul, neputând continua exercitarea acțiunii penale, judecătorul de Cameră Preliminară, din păcate, nu poate să dea o soluție de stingere a acțiunii penale, (...) ori aceasta înseamnă continuarea procesului penal, inculpatul are drepturi procesuale diferite, înseamnă în planul imaginii publice atingere adusă drepturilor de care se bucură.

Întrebat dacă Gabriel Oprea ar putea cere stingerea procesului invocând decizia CCR privind definiția abuzului în serviciu, apărătorul a precizat: "Nu este prevăzută posibilitatea stingerii acțiunii penale în procedură de Cameră Preliminară, nu numai în acest caz, ci în orice alt caz. De exemplu, dacă inculpatul decedează, judecătorul de Cameră Preliminară este obligat să sesizeze instanța de judecată, este ilogic, e absurd, dar nu poate da o altă soluție. La fel dacă părțile s-au împăcat, dacă a intervenit prescripția, deci în toate aceste situații judecătorul de Cameră Preliminară nu poate da o astfel de soluție".

În acest sens, Dan Lupașcu este de părere că situația ideală pentru clientul său ar fi restituirea dosarului la Parchet sau o decizie a judecătorului de "stingere a acțiunii penale". 

Lupașcu a mai spus că Gabriel Oprea dorește să fie aflat adevărul, însă cu respectarea strictă a dispozițiilor procedurale.

"În acea decizie a CCR privind abuzul în serviciu are influență în speță. (...) Domnul Oprea vrea și într-o cauză și în cealaltă să se afle adevărul, însă acest lucru să se facă cu respectarea strictă a dispozițiilor procedurale, inclusiv a deciziei CCR privind abuzul în serviciu. Aici i se impută faptul că a aprobat suplimentarea bugetului cu 410.000 de lei și achiziția unui autoturism care există în continuare la Ministerul de Interne", a precizat Lupașcu.

În luna mai a anului trecut, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Direcția de Informații și Protecție Internă. Gabriel Oprea, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1591 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018767 (s)