News Flash:

Guvernul a decis: deţinuţii care scriu cărţi beneficiază de pedepse mai uşoare pană pe 1 septembrie

3 Februarie 2016
287 Vizualizari | 0 Comentarii
Raluca Pruna
Guvernul a decis miercuri să suspende până la 1 septembrie anul acesta aplicarea prevederii legale referitoare la reducerea pedepselor pentru deținuții care publică lucrări științifice, au precizat pentru AGERPRES surse oficiale.

Reamintim că săptămâna trecută, Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a publicat fundamentarea Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă prin care solicită că deţinuţii care scriu cărţi în penitenciar să nu benefiecieze de avantaje, astfel încât să fie eliberaţi cu 30 de zile mai repede pentru fiecare carte scrisă. Reamintim că membrii CSM nu au fost de acord cu propunerea ministrului, invocând că măsura propusă este discriminatorie față de deținuții cu pregătire intelectuală în raport cu cei care muncesc cât timp sunt în penitenciare și beneficiază de reducerea pedepsei. Ordonanţa de Urgenţă ar urma să fie discutată în şedinţa de Guvern de pe 3 februarie.

Ministrul Justiţiei a anunţat pe 12 ianuarie că va solicita Guvernului să emită o ordonanţă de urgenţă care să anuleze a dispoziția care permite ca deținuții care scriu cărți științifice să primească o reducere de pedeapsă de 30 de zile. De asemenea, ministrul a prezentat cifre noi privind numărul cărților scrise de deținuți.

Vineri, pe site-ul Ministerului de Justiţie a fost publicat Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru abrogarea art.96 alin.(1) lit. f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

 Ce scrie în motivare: Discriminare, acces mai rapid pentru eliberare

În motivare se arată că singurul obiectiv al celor care scriu cărţi în penitenciare este obţinerea liberării condiţionate:"În acest context, apreciem că unicul scop al persoanelor condamnate aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciar, care elaborează lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, este reprezentat exclusiv de câștigul zilelor de muncă ce sunt considerate ca executate, având, în acest fel, acces mai rapid mecanismul prin care pot solicita instanței de judecată liberarea condiționată".

Nu se realizează scopul și funcțiile pedepsei

Totodată, în document se subliniază că prin scrierea cărţilor, persoanele condamnate nu intenționează să își formeze o conduită corectă față de ordinea de drept, iar astfel, nu se realizează scopul şi funcţiile pedepsei.

În contextul actual, se constată că prin activitatea de elaborare a unor lucrări științifice o persoană privată de libertate nu intenționează să își formeze o conduită corectă față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării ei în societate, nerealizându-se, de fapt, scopul și funcțiile pedepsei.

Prună: Fenomenul a scăpat de sub control

La începutul lunii ianuarie, Prună a atras atenţia că fenomenul scrierii cărţilor a scăpat de sub control:

„Fenomenul a scăpat de sub control. Propun Guvernului României ca printr-o ordonanță de urgență care va fi promovată în prima ședință din februarie să cer abrogarea acestei dispoziții”, a declarat Raluca Prună, într-o conferință de presă, anunțând totodată noi date care arată numărul cărților scrise de deținuți pentru a-și scurta pedeapsa cu 30 de zile. Raluca Prună a precizat că această prevedere există în dreptul român din 1969, însă „problemele au apărut în momentul în care la nivelul anului 2013 am asistat la o creștere fulminantă a acestor lucrări”.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1657 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025173 (s)