News Flash:

In cursul după-amiezii de ieri, a fost inaugurat noul sediul al Camerei Mediatorilor din Romania – filiala Pașcani. Aceasta îşi are sediul pe strada Eugen Stamate, din spatele Oficiului Poştal din zona deal. La eveniment a participat Romeo Chelaru, preşed

16 Iulie 2013
582 Vizualizari | 0 Comentarii
15 iulie 2013 mediatori 20130716152802 400 300
În cursul după-amiezii de ieri, a fost inaugurat noul sediul al Camerei Mediatorilor din România – filiala Pașcani. Aceasta îşi are sediul pe strada Eugen Stamate, din spatele Oficiului Poştal din zona deal. La eveniment a participat Romeo Chelaru, preşedintele Camerei Mediatorilor din România.




Filială locală este formată din mediatori autorizați care așteaptă cu entuziasm momentul zilei de 1 august 2013, când medierea va intra într-o lumină nouă. Este vorba despre Sebastian Gheorghincă care a devenit președinte al filialei Pașcani, Leonard Ursu - vicepreședinte și Ionuț Magriș, încadrat pe funcția de secretar. Totodată, au mai primit voturi pentru a fi în poziții de conducere Florin Dascălu și Gloria Burghelea.

Începând cu data menționată mai sus, procedura de mediere va deveni obligatorie pentru toate persoanele fizice și juridice din România care au procese pe rol la instanțele judecătorești.

Legea 192/2006, privind organizarea profesiei de mediator reglementează această profesie în rândul profesiilor liberale ca fiind o modalitate alternativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unei terțe persoane, în condiții de profesionalism, confindențialitate și imparțialitate.

Așadar, rolul mediatorului este acela de a asigura un „pilotaj tehnic” al discuției sesizând cauzele conflictului, cerând soluții din partea părților și orientând discuția spre soluția cea mai bună, prin încheierea acordului de mediere. Este vorba despre un înscris sub semnătura privată a celor două părți și a mediatorului,care, prin autentificarea notarului sau prin consfințirea instanțelor judecătorești, devine un titlu executoriu, putând fi adus la îndeplinire inclusiv pe calea executării silite.

Consiliul de Mediere promovează aspectul potrivit căruia medierea reprezintă un drept și totodată o soluție pentru orice litigiu apărut într-o comunitate umană.

„Camera Mediatorilor din România dorește succes deplin celor care au fost aleși astăzi în poziții de conducere, așteptăm foarte mult de la ei și vreau să le spun că munca nu va fi ușoară. Va fi o muncă grea care va duce medierea la standarde de calitate din ce în ce mai înalte”, a declarat Romeo Chelaru, prim-vicepreședinte al Camerei Mediatorilor din România.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1951 (s) | 35 queries | Mysql time :0.049919 (s)