News Flash:

Inarmat cu „documente devastatoare” împotriva procurorilor DNA, Radu Mazăre cere ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara: "Am aflat că mai am două dosare la DNA Constanţa"

2 Octombrie 2014
516 Vizualizari | 0 Comentarii
radu mazare
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, susţine că Ministerul Justiţiei a primit un protest din partea ministrului Justiţiei din Lichtenstein, în privinţa modului în care autorităţile judiciare române au folosit nişte documente care îl privesc pe edil şi pe fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, cercetaţi pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită. În dosarul „Henri Coandă”, cartierul de locuinţe sociale din Constanţa, mai sunt cercetaţi Avraham Morgenstern şi Elan Schwartzenberg. Radu Mazăre este cercetat sub control judiciar, pentru luare de mită, din data de 9 aprilie dar până acum nu a contestat măsura „pentru că am avut treabă cu Carnavalul şi am aşteptat toamna”. În ultimele zile, a anunţat presa că aşteaptă nişte documente”supriză” care ar certifica lipsa probelor în dosar. Documentele au sosit şi, la începutul săptămânii viitoare, se va prezenta cu ele la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a cere scoaterea sa de sub control judiciar.

Protest adresat Ministerului Justiţiei

Cel mai important documentul parvenit lui Radu Mazăre ar fi un protest al ministrului Justiţiei din Lichtenstein adresat omologului său din România. „Am o veste devastatoare pentru ăştia de la DNA, nişte documente devastatoare. (Pe) Care le depun la Înalta Curte. Spuneam că mai aştept un document. L-am primit, şi eu şi Ministerul Justiţiei din România, din partea Ministerului Justiţiei din Lichtenstein. Şi o să-l depunem la Înalta Curte, când o să cer ridicarea interdicţiei  de părăsire a ţării. Ministerul Justiţiei l-a primit oficial, trebuie să răspundă la el. Este un protest  privitor la modul în care au folosit documentele trimise de Lichtenstein. Trebuie să ţină cont de acest protest pentru că orice probă trebuie obţinută legal, printr-o comisie rogatorie. De aia se fac comisii rogatorii” a  explicat Radu Mazăre.

Noi dosare penale pentru Radu Mazăre

Pentru prima dată în 14 ani de la preluarea mandatului, niciun proiect de hotărâre din şedinţa Consiliului Local Municipal de astăzi nu a fost iniţiat de primarul Radu  Mazăre. “Nu mai semnez nimic. Nu sunt un tip fricos dar acum trei zile am aflat că mai am două dosare la DNA Constanţa. Unul pentru un teren vândut în 2002 de către Consiliul Local.  Un nene avea un garaj amplasat ilegal pe terenul respectiv, garajul a fost demolat şi terenul a fost scos la vânzare, prin licitaţie, l-a câştigat doctorul Nicolae Bileca (fost consilier local PSD). Drept pentru care acum, după 12 ani, am un dosar penal, nou nouţ”  a anunţat primarul.

Radu Mazăre, urmărit penal pentru altă luare de mită

Primarul Constanţei spune că atât el, cât şi întregul Consiliu Local Municipal, inclusiv viceprimarii, sunt urmăriţi penal, de către procurorii DNA Constanţa, pentru luare de mită. “Suntem acuzaţi , cu toţii, că am luat şpagă de la firma de gunoi “, a spus Mazăre, făcând referire la compania Polaris Holding, care aparţine deputatului PSD de Constanţa Eduard Martin. “Pentru că anul trecut, în şedinţa CLM, am votat creşterea taxei de gunoi , diferenţiat, în funcţie de veniturile populaţiei. Suntem acuzaţi, că firma de gunoi, având în vedere că am crescut taxa, a încasat mai mulţi bani, şi ne-a dat din banii ăştia, şpagă, mie  şi întregului consiliu local. Nu scrie cât am luat. Aşadar şi prin urmare, nu mai vorbesc cu niciun investitor, nu mai semnez niciun document în primărie, nu mai iniţiez nicio hotărâre de consiliu local”. Sursa: evz.ro

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1766 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025171 (s)