News Flash:

INCENDIAR! Este singura data cand se intampla asa ceva in istoria Tribunalului Iasi! A picat o intelegere intre un acuzat de coruptie si DNA!

7 Februarie 2017
195 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6578 RON (+0.0019)
USD: 3.9575 RON (+0.0058)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
mascati
• De frica sa nu ajunga la puscarie, un acuzat intr-un mega dosar de coruptie a recunoscut unele acuzatii pe care nici macar procurorul cu care a incheiat acordul nu i le-a comunicat • Acuzatiile nu au fost descrise niciodata in acordul de recunoastere a vinovatiei • Femeia a acceptat sa recunoasca anumite infractiuni pe care nu le-a comis de frica sa nu ajunga la puscarie • In acelasi dosar, seful sau, Mihail Vlasov, fusese arestat preventiv, iar femeii i-a fost frica sa nu ajunga langa el • Ieri dupa-amiaza, un judecator de la Tribunalul Iasi a avut curajul sa respinga acordul de recunoastere a vinovatiei • Este primul acordul incheiat de recunoastere respins de instantele iesene
 
Cornelia Liliana Stefanescu, fosta sefa de cancelarie de la Camera de Comert si Industrie a Romaniei, a mers in fata procurorilor de la structura centrala a Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si a recunoscut toate acuzatiile aduse impotriva sa, respectiv delapidare in forma continuata si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Pentru cele doua infractiuni, procurorii i-au stabilit o pedeapsa de doi ani de inchisoare cu suspendare

Acest acord de recunoastere a ajuns pe masa judecatorilor de la Tribunalul Iasi. Desi de obicei instantele de judecata au doar un rol decorativ in astfel de dosare care privesc acordurile de recunoastere incheiate intre acuzati si procurori, ieri dupa-amiaza, un judecator de la Tribunalul Iasi a respins un astfel de acord. Este o premiera cu totul absoluta la instantele iesene. La nivel national exista doar cateva acorduri de acest gen respinse. 

Mai mult, la o prima analiza, pare a fi primul acord de recunoastere a vinovatiei respins, la nivel national, care poarta antetul DNA. Decizia magistratilor ieseni se bazeaza in principal pe faptul ca procurorii de la DNA au incheiat acel acord de recunoastere in conditii cu totul bizare, fara sa fie descrise nici macar faptele pe care Liliana Stefanescu a acceptat sa le recunoasca. Practic, judecatorii au constatat ca femeia a recunoscut la DNA fapte pe care procurorii nu i le-au comunicat. Astfel, urmeaza ca dosarul sa fie trimis inapoi pe masa procurorilor pentru ca ancheta sa fie reluata
 
Judecatorul: nu au fost analizate elementele constitutive ale infractiunii
 
Judecatorul iesean care a luat aceasta decizie a incercat sa evite o asemenea situatie, de a respinge acordul de recunoastere. Mai exact, pe data de 21 decembrie 2016, magistratul le-a trimis o solicitare celor de la DNA prin care le impunea sa aduca lamuriri suplimentare cu privire la acordul de recunoastere. Au avut termen pana pe data de 23 ianuarie 2017 sa aduca lamuriri suplimentare, insa acest lucru nu s-a intamplat.

Corespondenta purtata intre DNA si judecatorul Tribunalului Iasi nu a adus schimbari majore in perceptia initiala a instantei. Cornelia Liliana Stefanescu a fost in ultimii ani mana dreapta a lui Mihail Vlasov. In momentul in care procurorii de la DNA au luat la verificat intreaga activitate a lui Mihail Vlasov de la Camera de Comert si Industrie, au descoperit ca acesta ar fi fost ajutat si de Cornelia Liliana Stefanescu sa fure banii Camerei de Comert si Industrie.

Bucuroasa ca va scapa de puscarie, femeia a acceptat sa faca intelegerea cu procurorii, chiar daca nimeni nu i-a explicat ce a facut cu exactitate. I-au fost prezentate titlurile celor doua infractiuni, fara sa fie specificat in ce consta fiecare infractiune si ce anume a gresit inculpata. Pentru a putea analiza acest acord de recunoastere, judecatorul de la Tribunalul Iasi a cerut celor de la DNA sa descrie fiecare infractiune in parte si fiecare act material. Procurorii nu s-au conformat si astfel, ieri dupa-amiaza, acordul a fost respins. 

"Descrierea va cuprinde prezentarea si analiza elementelor constitutive ale infractiunii - latura obiectiva, latura subiectiva - indicarea fiecarui act material in parte", a trasat indicatii instanta ieseana. De exemplu, pentru descrierea primul act material al infractiunii de delapidare, procurorii de la DNA au indicat un contract incheiat cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei si firma SC Kan Style SRL. Procurorii o acuza pe Cornelia Stefanescu de incheierea contractului, insa nu spun ce anume este gresit in legatura cu acest contract. 

"Acordul de vinovatie s-a rezumat la prezentarea unui contract, a unor facturi si chitante, fara a se indica însa în concret care este aspectul nelegal/penal legat de acest contract, de ce sumele platite în baza acestui contract ar fi necuvenite, neputându-se pretinde instantei deducerea - sau subîntelegerea acestui aspect", se arata in decizia instantei.
 
Judecatorul a descoperit ca procurorul se contrazice in acuzatii
 
Judecatorii i-au tras de urechi pe procurori si in legatura cu un contract incheiat pe data de 26.01.2011 intre Camera de Comert si Zdrobiri Nicolai, un prieten de-a lui Mihail Vlasov.

"Descrierea coerenta si consecventa a celui de-al treilea act material al infractiunii de delapidare (contractul nr.40/26.01.2011 cu Zdrobici Nicolai); daca la fila 12 din acord se precizeaza ca fapta inculpatei consta în directionarea unor sume de bani necuvenite catre un apropiat al lui Vlasov Mihail (Zdrobici Neculai), ulterior în dezvoltarea acestei fapte la filele 17-23, prin reproducerea partiala a declaratiilor unor martori si ale inculpatei se acrediteaza o alta ipoteza, respectiv aceea ca sumele platite în baza acestui contract nu ar fi fost încasate de Zdrobici Neculai (acesta figurând doar scriptic în contract), ci de Vlasov Mihail. Este asadar neclara acuzatia sub aspectul identitatii persoanei care ar fi profitat de acest act material", se arata in decizia Tribunalului Iasi.
 
Analiza foarte atenta
 
Instanta de judecata pare sa fi analizat cu mare atentie fiecare propozitie din acest acord de recunoastere. Este un lucru demn de lauda, avand in vedere ca de obicei judecatorii autentifica pe banda rulanta aceste acorduri de recunoastere, fara sa mai puna problema daca sunt legale sau nu. 

"Tot la acest act material nr. 3, la filele 21-22 din acordul de vinovatie, este prezentata o relatie contractuala desfasurata între SC Romexpo SA si SC Quintrala SRL, fara a se preciza relevanta acestui contract pentru inculpata, respectiv daca aceasta relatare reprezinta o acuzatie adusa inculpatei, daca inculpata a avut vreo legatura cu acest contract, daca SC Romexpo SA este în consecinta persoana vatamata în aceasta cauza; la fila 12 însa, la descrierea pe scurt a elementului material nr. 3, nu se face referire decât la relatia contractuala dintre CCIR si Zdrobici Neculai", a mentionat judecatorul. 

"Asadar, acordul de recunoastere a vinovatiei, în masura în care va mentine referirea la acest contract între SC Romexpo SA si SC Quintrala SRL, va preciza si care este relevanta sa pentru situatia inculpatei (daca executarea lui reprezinta de asemenea o infractiune/act material imputata inculpatei, care este implicarea inculpatei în acest contract). Justificarea încadrarii juridice a infractiunii de delapidare în cazul fiecarui din cele trei acte materiale, respectiv precizarea formei sub care s-a realizat infractiunea dintre formele alternative prev. de art. 295 Cod penal (însusire, folosire, traficare)", a completat acesta. 
 
Prejudiciu urias, fara parti vatamate!
 
Magistratul iesean mai apreciaza ca, in descrierea facuta de DNA par sa fie cu totul alte infractiuni decat cele retinute in acordul de recunoastere. 

"Descrierea faptelor pare sa indice mai degraba o comitere a faptelor in interesul altor persoane, însa în acelasi timp la filele14-15, acordul contine ample si riguroase referiri la veniturile si indemnizatiile încasate de inculpata (fara a se explica relevanta acestor referiri), ceea ce pare a sugera ca aceste venituri ar avea o legatura (însusire) cu faptele imputate. Asadar acordul, în masura în care va mentine referirea la aceste venituri/indemnizatii, va preciza care este relevanta lor pentru cauza. Necesitatea justificarii încadrarii juridice, în lipsa analizei elementelor constitutive ale infractiunii, este necesara pentru delimitarea ei de alte infractiuni asemanatoare (abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/200, gestiune frauduloasa prev. de art. 242 Cod penal)", este mentionat in indicatiile trasate de Tribunalul Iasi. 

In aceeasi incheiere de sedinta se mai arata ca cei de la DNA nu au precizat nici macar care sunt partile vatamate din acest dosar. Asta in conditiile in care se retine ca prejudiciul este unul urias, de aproximativ 60 milioane lei.  

Nu a fost respectata prezumtia de nevinovatie

 Una dintre cele mai dure indicatii trasate de Tribunalul Iasi vizeaza incalcarea prezumtiei de nevinovatie de catre cei de la DNA. Din toate probele dosarului reiese ca Liliana Stefanescu a pus in excutare ordinele venite din partea lui Mihai Vlasov, a Adunarii Generale a Camerei de Comert si Industrie si a Biroului de Conducere. Nu avea nici o calitate si nici o atributie sa refuze executarea acestor dispozitii venite de la superiorii sai din cadrul institutiei. Se pune problema in mod direct ca femeia sa fi recunoscut aceste fapte desi, in realitate, nu trebuia sa i se atraga o raspundere penala. 

"Analiza apararii formulate de inculpata prin declaratiile reproduse în acord referitoare la faptul ca inculpata ar fi avut reprezentarea faptului ca actele sunt legale, fiind încredintata de Vlasov si cei de specialitate ca totul este cu respectarea legii, ca nu a facut altceva decât sa puna în aplicare dispozitiile Presedintelui CCIR, hotarârile Biroului de conducere, Adunarii generale. Aceasta analiza a apararilor care au aparenta unor cauze de neimputabilitate sau justificative (art. 21, art. 30 Cod penal) este necesara prin prisma prezumtiei de nevinovatie", a conchis judecatorul de la Tribunalul Iasi, atunci cand a cerut procurorului sa repare greselile facute.

dna pedeapsa suspendare tribunalul iasi ancheta reluata infractiuni
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1587 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020644 (s)