News Flash:

Iohannis: Cer Guvernului să abandoneze demersurile privind grațierea şi modificarea codurilor penale

30 Ianuarie 2017
122 Vizualizari | 0 Comentarii
Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis, solicită din nou Guvernului să retragă proiectele de OUG privind grațierea unor pedepse și modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. "Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor", a scris președintele, pe Facebook. 

”Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată!

O democrație solidă este una în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea.

Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind grațierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situații care a scos zeci de mii de români în stradă”, a scris Klaus Iohannis, luni, pe Facebook. 

Zeci de mii de români au ieșit în stradă două duminici consecutiv pentru a protesta față de proiectele de OUG privind grațierea și modificarea legislației penale, scandând lozinci împotriva parlamentarilor, guvernanților, a unor lideri de partide politice, dar și împotriva Avocatului Poporului. 

Klaus Iohannis spunea, cu zece zile în urmă, că proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt ”neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație”, iar ”cele mai autorizate voci din Justiție” s-au pronunțat împotriva lor. Și atunci președintele îndemna Guvernul să le retragă.

Potrivit proiectului de OUG, ar urma să beneficieze de grațiere în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani, precum și cele cu amendă. Grațierea în întregime prevede o serie de excepții, însă grațierea parțială se aplică tuturor pedepselor pentru cei care au împlinit 60 de ani, femeilor însărcinate sau persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani.

Astfel, grațierea ”pe jumătate” este valabilă inclusiv pentru violatori, criminali sau pedofili, pe acest principiu. Potrivit prevederilor din document, singura condiţie este ca cei care ar beneficia de graţiere parţială să nu fie recidivişti. Dispozițiile OUG urmau să se aplice numai faptelor comise până miercuri, 18 ianuarie.

Una dintre infracţiunile care vor fi graţiate este fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, sindicat sau patronat şi foloseşte influenţa ori autoritatea în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Prin urmare, dacă proiectul rămâne în acestă formă, Liviu Dragnea condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul scapă de pedeapsă.

De prevederi ar putea beneficia și Dan Voiculescu. Acesta are peste 60 de ani, deci scapă de jumătate din pedeapsă, iar prejudiciul îl poate achita până la un an după eliberare.

Potrivit proiectului de OUG privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, abuzul în serviciu este redefinit prin introducerea a două condiții suplimentare. Întâi, acesta va fi considerat infracțiune doar în cazul în care prejudiciul este mai mare de 200.000 de lei. Scapă, deci, de anchetă toate persoanele cu dosare în care prejudiciul nu depășește această sumă.

În plus, conform proiectului, a doua condiție pentru ca abuzul în serviciu să fie infracțiune este plângerea prealabilă a părții vătămate. În cazul în care aceasta lipsește, dosarul se închide.

O modificare foarte importantă este și aceea că denunțătorii nu vor mai scăpa de răspundere penală dacă nu depun denunțul în termen de șase luni de la săvârșirea faptei. Aceasta modificare va face aproape imposibilă descoperirea infracțiunilor de dare de mită, întrucât denunțătorii apar de obicei când cel vizat de o dare de mită nu mai este într-o poziție de putere. Dacă nu vor mai beneficia de reducerea pedepsei, nu vor avea niciun interes să denunțe infractiuni comise cu mult timp în urmă.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1536 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022937 (s)