News Flash:

Judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu, despre confiscarea extinsă: “Este determinată de necesitatea prevenirii repetării de fapte periculoase în viitor!”

21 August 2014
561 Vizualizari | 0 Comentarii
voiculescu
Judecătoarea Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel București, cea care a condus completul în dosarul ICA-Dan Voiculescu a descris într-un articol de specialitate de ce se impune confiscarea exstinsă în astfel de cazuri.

Articolul “Reflecţii asupra unor situaţii de incompatibilitate a judecătorului în legea procesual-penală” a fost publicat pe site-ul www.juridice.ro și analizează pe larg ipoteza în care judecătorul dipunând sechestrul asigurătoriu în vederea confiscării speciale ar deveni sau nu incompatibil să soluţioneze fondul cauzei. Autoarea demonstrează în mod documentat că nu operează un caz de incompatibilitate a judecătorului de a soluţiona fondul cauzei. În articol, judecătoarea face trimitere la două dosare: privatizarea ICA și Loteria II.

 Cele mai interesante fraze privesc jurisprudența românească și europeană privind instituția confiscării și incompatibilității

* Sub un prim aspect, se cuvine să avem în vedere şi faptul că procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 CEDO.

* Curtea a notat că, în cadrul unei anchete penale, sechestrul asigurător vizează în principal garantarea executării unei eventuale creanţe ce va fi recunoscută în favoarea unor terţi lezaţi prin infracţiunea ce face obiectul judecăţii ori pentru a se garanta executarea unei eventuale sancţiuni constând în confiscarea unor bunuri. Totuşi, Curtea a constatat că atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea sunt măsuri ce urmează a fi luate în cadrul unor proceduri separate, ulterioare, astfel încât procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6.

* Pe de altă parte, şi interesul stabilirii naturii confiscării prezintă relevanţă sub aspectul evidenţierii nivelului de protecţie al drepturilor omului, în cadrul cărora dreptul la un proces echitabil şi-a conservat poziţia fundamentală.

 * Dacă este adevărat că în orice societate guvernată de principii democratice trebuie să se respecte echilibrul între asigurarea interesului general – combaterea criminalităţii şi garantarea drepturilor individuale, la fel de adevărat este că instanţa de la Strasbourg lasă la aprecierea suverană a statelor adoptarea măsurilor de prevenire a criminalităţii: în cauza M. contra Italiei, Curtea Europeană a decis că măsurile de prevenţie nu au caracterul unor sancţiuni punitive şi nu intră în câmpul de aplicare al dreptului la un proces echitabil în materie penală. Tot astfel, legile de prevenire a comiterii unor activităţi ilegale prin care se periclitau interesele generale ale Italiei de către Mafie au fost considerate de Curte ca având un caracter eminamente preventiv, nefiind fundamentul unor acuzaţii în materie penală, pentru a atrage aplicarea garanţiilor prevăzute în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului[42]. Însă, pentru stabilirea naturii acuzaţiei, Curtea va cerceta, în mod prioritar, calificarea procedurii în dreptul intern al statului în cauză şi dacă se constată că o măsură este considerată ca fiind penală în dreptul intern al unui stat, ea va avea caracter penal şi din punct de vedere al articolului 6 din Convenţie.

* În sistemul nostru de drept, confiscarea este, însă, o sancţiune de drept penal, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite. De altfel, şi Curtea Europeană, în cauza Silickiene împotriva Lituaniei, conchide că sistemul nostru de drept permite confiscarea fără condamnare.

* Luarea acestei măsuri de siguranţă este determinată de necesitatea prevenirii repetării de fapte periculoase în viitor.

* Măsura confiscării poate fi dispusă şi dacă judecătorul pronunţă soluţia achitării, cu excepţia situaţiei în care soluţia de achitare priveşte lipsa faptei prevăzute de legea penală.

* Nu în ultimul rând, judecătorul care, la pronunţarea soluţiei pe fond, ajunge la concluzia necesităţii instuirii măsurii de siguranţă a confiscării speciale are în vedere alte standarde de dovedire decât cele pentru a dispune condamnarea (balance of probabilities vs. beyond a reasonable doubt).

* Însă, după cum a evidenţiat judecătorul care a pus în discuţie necesitatea analizei oportunităţii luării măsurii sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale, expunând, la solicitarea preşedintelui de complet, motivele care justifică luarea măsurii, “nu trebuie ignorată obligația care îi incumbă judecătorului de a analiza, în temeiul disp. art. 163 alin. 1 și 2 C. pr. pen. rap. la art. 111 și art. 118 lit. e C. pen., luarea unor măsuri asigurătorii în vederea confiscării bunurilor provenite prin infracțiuni”, scrie evz.ro.

* De altfel și standardele de protecţie a dreptului la un proces echitabil dezvoltate în jurisprudenţa CEDO permit confiscarea bunurilor unor terți, neparticipanți în proces, instanțele putând acorda valoarea probatorie unor prezumții de fapt, care în cazul îmbogățirii ilicite este faptul că diferența dintre patrimoniul real și veniturile legale provine din săvârșirea unor infracțiuni, generatoare de profit, cu toate că acestă prezumție nu trebuie să opereze automat; partajarea sarcinii probei nu semnifică în aceste cazuri înfrângerea prezumției de nevinovăție.

Integral pe site-ul www. juridice.ro articolul “Reflecţii asupra unor situaţii de incompatibilitate a judecătorului în legea procesual-penală”

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1598 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019310 (s)