News Flash:

La Pascani, apa chioara ar putea costa 2,5 lei pe metru cub

6 August 2012
536 Vizualizari | 0 Comentarii
Adunare Eco Apa
La Pascani ar putea fi infiintata Asociatia Eco Apa, care va functiona ca operator regional pentru furnizarea apei potabile pentru municipiu si comunele invecinate • Initiatorii spun ca pretul unui metru cub de apa potabila ar putea fi de 2,5 lei

Societatea pascaneana de apa si canalizare, Prest Serv Apa (PSA), este pe cale de a se transforma intr-un operator zonal. Zilele trecute, in cadrul Primariei Pascani, a avut loc o intalnire intre reprezentantii administratiei locale, conducerea societatii de canalizare si furnizare de apa si primarii din comunele arondate municipiului.

Principalul scop al acestei intalniri a fost acela de a-i determina pe edilii sefi de a se asocia in cadrul Asociatiei „Eco Apa”, asociatie construita in scopul infiintarii, organizarii, reglementarii, finantarii, exploatarii, monitorizarii si gestionarii in comun a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare pe raza de competenta a unitatilor administrativ-teritoriale. Odata cu aceasta asociere, conducerea PSA, directorul Ioan Prisecaru, a precizat faptul ca va realiza o serie de proiecte de investitii publice de interes zonal ce au drept scop modernizarea sau dezvoltarea sistemelor de utilitati publice aferente serviciului.

„Prin hotararea Consiliului Local Municipal Pascani am infiintat o Asociatie intercomunitara de prestare servicii numita Eco Apa. Avem statut, act constitutiv si mergem pe ideea de a furniza apa in comunele limitrofe. Incercam sa facem un serviciu profitabil, sa putem atrage proiecte europene. Eu sper ca primarii din comune sa fie de acord cu aceasta asociere, mai ales ca pretul pe care noi il avem la apa este destul de mic fata de alti operatori”, a mentionat primarul municipiului Pascani, Dumitru Pantazi. „Pentru ca o comuna sa faca parte din aceasta asociere, nu trebuie decat sa se semneze actul constitutiv de catre primar si sa existe o hotarare a Consiliului Local din zona. Cel mai important este accesarea de fonduri deoarece presiunea Consiliului Judetean este de a acapara tot judetul, iar mai apoi sunt solutii sa transforme ApaVital in societate comerciala. La ora actuala, prioritari la fonduri sunt doar operatorii de servicii, asociatii si nu operatori locali”, a precizat secretarul primariei, juristul Mircea Zuzan.

Sase comune s-au asociat deja serviciului pascanean

Sase comune din apropierea municipiului Pascani au semnat acordul de asociere la Eco Apa. Este vorba despre comuna Todiresti, Harmanesti, Cotnari, Motca, Cucuteni si Stolniceni-Prajescu. Ceilalti primari prezenti la Pascani s-au aratat interesati de oferta PSA si au precizat faptul ca vor lua o decizie ferma in urmatoarele zile. Acestia au mai explicat faptul ca deja sunt afiliati operatorului de apa si canalizare din Iasi, ApaVital, si ca este necesar sa renunte mai intai, iar mai apoi sa se asocieze Pascaniului. Un avantaj privind asocierea la Eco Apa este acela ca tariful pentru un metru cub de apa este la jumatate de pret fata de ApaVital. „Noi avem un pret de 2,5 lei pe metru cub, cu tot cu TVA, in timp ce ApaVital au peste 4 lei cu TVA. Din cate stiu, au cel mai mare pret din tara”, le-a explicat directorul Ioan Prisecaru edililor prezenti.
„Daca apa la Pascani este mai ieftina fata de cea de la ApaVital, atunci normal ca ne convine sa ne asociem la Eco Apa. Ne gandim la cetatenii nostri si incercam sa-i facem sa plateasca cat mai putin la utilitati”, a declarat primarul comunei Cristesti, Constantin Bolohan. Primarii din zone au cerut conducerii PSA sa vina si cu alte avantaje la asociere in afara de pretul scazut fata de operatorul regional. Cei care doresc sa faca parte din asociatia intercomunitara sunt nevoiti sa dea un raspuns pana la data de 20 august a.c., urmand ca mai apoi sa fie o sedinta ordinara de Consiliu Local unde sa se discute despre membrii asociatiei.

Miza: fondurile europene

Amintim faptul ca zilele trecute, la Bucuresti, a avut loc o intrunire a operatorilor de apa din tara cu cei de la Ministerul Mediului. La sedinta a luat parte si directorul general de la Prest Serv Apa Pascani, Ioan Prisecaru, cat si primarul municipiului, Dumitru Pantazi. Pe langa problemele ridicate de catre reprezentantii institutiilor, s-a pus in discutie si posibilitatea atragerilor unor fonduri pentru investitii la regiile de apa. Cei doi reprezentanti din Pascani au incercat sa atraga fonduri pentru modernizarea retelei de distributie a apei pe zona Vale, unde reteaua de tevi este grav afectata. Sansele ca Prest Serv Apa sa beneficieze de fonduri pentru astfel de investitii sunt destul de mici. Potrivit reprezentantilor bucuresteni, sunt favorizati doar operatorii regionali, nu si cei zonali. Cei de la minister le-au sugerat lui Pantazi si Prisecaru ca societatea Prest Serv Apa Pascani sa treaca in subordinea operatorului regional de apa ApaVital Iasi, precizand faptul ca afilierea la ApaVital este singura solutie pentru ca reteaua de apa din Pascani sa fie schimbata prin fonduri guvernamentale. Pentru a evita o astfel de actiune s-a decis ca PSA sa devina astfel un operator zonal de canalizare si furnizare a apei.

pascani psa
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1559 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023918 (s)