News Flash:

Legendele Babei Dochia. Cine era, de fapt, Baba Dochia

1 Martie 2016
420 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6485 RON (-0.0120)
USD: 4.0861 RON (-0.0259)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
baba Dochia
Baba Dochia face parte din miturile care au fundamentat cultura și spiritualitatea româneasca.

Baba Dochia, mama lui Dragobete

Se spune că a fost odată, o femeie căreia i se zicea Baba Dochia. Aceasta avea la rândul ei un băiat frumos – Dragobete, care era mândria ei. Însă într-o zi, Dragobete s-a îndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină soţia lui Dragobete, însă fără acordul Dochiei.

Baba Dochia pentru a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă într-o zi rece de iarnă un ghem de lână neagră şi îi spune următoarele: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem, să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”. Fata fără să ştie nimic pleacă şi în curând se află la pârâu. După mai multe ore tânăra încă încerca din răsputeri să albească ghemul. Chiar dacă avea degetele de la mâini şiroind de sânge şi era îngheţată de frig, aceasta nu putea să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina.

Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită aceasta a plecat spre casă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten – fata l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.

După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.
Babele

Baba Dochia - o prea frumoasă prinţesă

O altă legendă spune că Baba Dochia nu era, de fapt, o babă, ci fiica unui împărat vestit şi era aşa de frumoasă, că toţi fiii de crai o peţiră dar ei nici unul din ei nu-i plăcea.

Azi aşa, mâine aşa, poimâine la fel, până ce unul din ei porneşte cu război împotriva împăratului, tatăl fetei. Gândul lui nu era altul decât să pună mâna pe fată.

Biata fată, când a auzit, de frică să nu cadă în mâna lui, s-a dus la o vrăjitoare şi a rugat-o să o prefacă într-o babă zbârcită şi urâtă.

Și-a luat nişte oi, s-a îmbrăcat cu nouă cojoace căci era iarnă şi topenie de frig, şi şi-a luat drumul spre pădure. A stat fata până primăvara când a dat colţul ierbii. În ziua dintâi a lui martie a fost aşa de cald, că baba şi-a lepădat un cojoc din cele nouă. A doua zi, şi mai cald, şi baba şi-a mai lepădat un cojoc, şi aşa până ce şi-a dezbrăcat toate cojoacele. Dar tocmai a noua zi, când şi-a azvârlit ultimul cojoc, începe deodată un vânt aşa de puternic, încât o îngheţă pe babă şi o prefăcu într-o stană de gheaţă.

De-atunci a rămas rostul vremii tot aşa schimbător în cele nouă zile de la începutul primăverii.

Dochie, fiica lui Decebal

În multe părţi se mai crede că această Dochie ar fi fost fiica lui Decebal şi că a fugit în pădure şi s-a făcut păstoriţă, de frică să nu cadă în mâinile romanilor şi ale împăratului Traian.

După ultima zi a babei, se crede că frigul nu mai are putere, iar oamenii nu mai au nevoie de foc. De aceea oamenii, în acea zi, curăţesc curţile, strâng tot gunoiul la un loc şi îi dau foc, iar apoi sar peste el ca să se afume şi să fie feriţi de orice spurcăciune, căci toate spurcăciunile ard o dată cu gunoiul. Tot pentru asta, femeile afumă şi prin case, cu o cârpă arsă.

Stânca Dochia

Se zice că Dochia a fost o fată care, încă de mică, a fost dusă la schitul de la poalele Ceahlăului, iar când a crescut, s-a călugărit.

Într-o zi, s-a depărtat de schit şi a început a se plimba printr-o frumoasă poiană din apropierea schitului.

I-a plăcut atât de mult încât, de atunci, în fiecare dimineaţă ieşea să dezmierde florile înviorate de rouă. Alţi prieteni nu avea, decât florile şi păsările codrilor.

Într-o zi, în această poiană a întâlnit un prinţ frumos, de care s-a îndrăgostit pe loc. Acum nu o mai interesau nici florile, nici păsările, gândul fiindu-i numai la iubitul ei. Şi-au făcut multe visuri împreună şi erau foarte fericiţi amândoi.

A venit însă o zi, când Dochia l-a aşteptat în zadar pe drăguţul ei, că acesta nu a mai venit, ca de obicei, la locul întâlnirii. A aşteptat o zi, a aşteptat două, apoi nouă, dar prinţul tot nu s-a arătat. Într-o zi, a aflat că s-a însurat. Vestea a durut-o atât de mult că i-a întunecat judecata.

A doua zi în zori a ieşit iar să-şi dezmierde florile, după care nu s-a mai întors la schit. S-a urcat însă pe Ceahlău, unde a rătăcit douăsprezece zile, nebună de durere şi deznădejde. În cea de-a douăsprezecea zi s-a suit pe o stâncă mare şi şi-a dat drumul în prăpastie.
De atunci, stânca poartă numele de Dochia, iar primele 12 zile din luna martie sunt zilele de rătăcire ale Dochiei.

Se crede că aceste zile corespund celor 12 luni ale anului. Ziua de 1 martie reprezintă luna ianuarie, iar ziua de 12 martie reprezintă luna decembrie. Oamenii cred că, aşa cum este timpul din aceste zile, aşa va fi şi luna corespunzătoare.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2062 (s) | 35 queries | Mysql time :0.045670 (s)