News Flash:

Lipsa benzilor pentru bicicliști face victime. Un tanăr accidentat grav la Cristești

22 August 2013
768 Vizualizari | 0 Comentarii
biciclist

România este una dintre puținele țări ale Europei care nu a rezolvat problema benzilor pe care ar trebui să circule bicicliștii. În ultimii ani, doar în câteva orașe din țară s-au făcut astfel de benzi, dar în mediul rural de exemplu astfel de porțiuni dedicate bicicletelor nu există.

  De asta s-au produs și continuă să se producă foarte multe accidente în care sunt implicați bicicliști, a căror vină de cele mai multe ori le aparține pentru că nu cunosc regulile de circulație. Un al doilea motiv este și lipsa benzilor de stradă dedicată acestora.

 Un astfel de caz s-a petrecut ieri în localitatea Cristești. Ștefan G. de 17 ani, mergea pe bicicletă spre casă, când un autoturism a trecut prea aproape de el și l-a dezechilibrat. Tânărul a căzut și a rămas inconștient pe șosea.

 Niște trecători au sunat la ambulanță, iar echipajul l-a transportat la Spitalul Municipal Pașcani. Medicii au stabilit faptul că acesta a suferit mai multe traumatisme la cap. Mai mult, tânărul și-a pierdut și trei dinți după ce a căzut pe asfalt.

 Tânărul a primit îngrijirile medicale necesare, apoi a fost trimis la Spitalul de Neurochirurgie Iași, pentru investigații suplimentare.

 

Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1811 (s) | 24 queries | Mysql time :0.043076 (s)