News Flash:

Liviu Dragnea, un nou atac la Klaus Iohannis

9 Octombrie 2016
254 Vizualizari | 0 Comentarii
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea a lansat un nou atac la președintele Klaus Iohannis, fiind în continuare deranjat de mesajul clar al preşedintelui că nu va nominaliza pentru funcţia de premier nicio persoană cu probleme penale.

Liviu Dragnea l-a acuzat pe președintele Iohannis că forțează Constituția. Președintele PSD este nemulțumit de declarațiile șefului statului cu privire la viitorul premier și de discuțiile pe care le-a purtat cu procurorul general despre dosare aflate în lucru la Parchet.

„Am văzut că a făcut o declarație cu cine nu va pune premier. Se joacă cu Constituția. Mi s-a părut deplasat. De ce să-l cheme pe procurorul general? Cum să-i spună să facă dosare mai repede sau mai încet? Tot pe lânga Constituție. Nu văd de ce trebuia să discute. Nu cred că Parchetul are nevoie de imbold de la preşedinte. Nu cred că acei oameni au nevoie de la preşedinte să le spună munciți mai bine, mai repede, mai cu spor", a declarat Liviu Dragnea.

Președintele Klaus Iohannis a declarat la începutul acestei săptămâni că, indiferent ce propun partidele, nu va nominaliza un premier cu probleme penale. De asemenea, șeful statului i-a cerut prim-ministrului Dacian Cioloș să spună dacă are de gând să își continue proiectele sau măcar să își declare „simpatia" pentru un partid cu care ar colabora în viitor. Mai mult, președintele a creionat un portret al viitorului premier.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1824 (s) | 35 queries | Mysql time :0.036580 (s)