News Flash:

Locuințe de sprijin – „cadoul” statului pentru restanțieri băncilor

4 Noiembrie 2016
198 Vizualizari | 0 Comentarii
casa

Restanțierii băncilor care au cumpărat case prin credite vor putea rămâne în locuințele respective dar pe post de chiriași ai primăriei, acestea devenind locuințe de sprijin.

O inițiativă legislativă de modificare a Legii Locuinței, pe care deputații ar putea să o avizeze pozitiv în aceste zile, spune că autoritățile locale ar putea cumpăra la licitație de la bănci casele debitorilor care nu și-au mai putut plăti ratele și apoi să le dea acestora la o chirie derizorie.
„În cazul în care numărul cererilor pentru închirierea locuințelor de sprijin la nivelul unei autorități a administrației publice locale este constant, timp de cel puțin un an, mai redus decât numărul locuințelor de sprijin aflate în proprietatea autorității administrației publice locale, acestea pot aproba închirierea locuințelor de sprijin și altor categorii de solicitanți, cu respectarea prevederilor prezentei legi”, se arată în propunerea legislativă.

Chiria, mai mică de 10% din venitul net

Potrivit reprezentanților Comisiei Juridice din Camera Deputaților propunerea legislativă are ca obiect de reglementare  completarea  Legii  locuinței  nr.114/1996,  în  sensul  introducerii  noțiunii  de „locuințe de sprijin”. De asemenea se dorește și introducerea unui  nou  capitol  referitor  la  procedura  conform  căreia  imobilele  în  suprafață de până la 100 mp, scoase la licitație de către instituțiile creditoare în urma executării silite ar putea fi cumpărate  de  către autoritățile administrației  publice locale.

„Acestea  sunt  transformate în locuințe  de  sprijin,  urmând a  fi închiriate  foştilor  proprietari,  în  baza  unui  contract  de  închiriere  încheiat  de  primar  sau  o  persoană  împuternicită  de  acesta  cu  beneficiarii  împuterniciți  de  consiliul  local  pe  o  perioadă  de  5  ani  (cu  posibilitatea  de  prelungire  pe  baza  declarației  de  venituri și a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale), nivelul chiriei neputând depăși 10% din venitul net  lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie”, se arată în propunerea legislativă. Guvernul nu a susținut această propunere legislativă.

Cum este motivată modificarea legii locuinței

„În România, mii de familii se află în situația de a-și pierde apartamentele din cauză că nu au mai putut plăti ratele unui credit ipotecar. Fie că și-au pierdut locurile de muncă, au avut firme care au dat faliment sau au avut de suferit de pe urma creșterii cursului de schimb valutar, oamenii cer sprijinul autorităților locale în speranța că nu vor rămâne pe drumuri”, se arată în expunerea de motive a deputaților care au inițiat proiectul legislativ.

Conform legislației în vigoare, acești cetățeni nu au dreptul nici măcar la o locuință socială. În cazul familiilor care au întârzieri de peste 90 de zile la plata ratelor, băncile încep procedurile de executare silită sau de recuperare a datoriilor pe calea justiției sau cu ajutorul recuperatorilor de credite.

„Aceste familii sunt într-o situație extrem de dificilă întrucât rămân efectiv pe drumuri și nu primesc nici un fel de ajutor – locuințp socială ori posibilitatea de obținere a unui alt credit ipotecar  – în urma scoaterii la licitație a locuințelor. Modificarea ar reglementa procedura conform căreia imobilele cumpărate de către autoritățile administrației publice ar putea fi transformate în locuințe de sprijin, urmând a fi date în chirie foștilor proprietari, evitând astfel evacuarea lor”, se arată în expunerea de motive ale deputaților.

Chiriașii pot fi dați afară din casă de primărie

Chiriașul poate fi dat afară din locuința dacă nu respectă clauzele contractului de închiriere sau nu plătește chiria în 90 de zile de la comunicare. Totodată, el poate fi evacuat dacă nu plătește întreținerea pentru o perioadă de 90 de zile (dacă este cazul) sau dacă are un comportament ce nu permite conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței.

sursa: libertatea.ro 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1579 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016517 (s)