News Flash:

Luni, 19 ianuarie, cea mai deprimantă zi a anului

19 Ianuarie 2015
673 Vizualizari | 0 Comentarii
deprimat

Cea de-a treia zi de luni a anului, care, în 2015, cade pe 19 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului, potrivit presei internaţionale. Teoria despre "Blue Monday" (Lunea tristă, n.r.) a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului, reamintește Mediafax.

Psihologul a luat în considerare condiţile meteo din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni.

Astfel, Cliff Arnall a stabilit că cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi, având în vedere că, în această perioadă, oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.

Însă această teorie a psihologului a fost cauza unor dispute, întrucât acesta a creat formula ca parte a unei campanii de marketing pentru o companie de turism. Astfel, s-a luat în calcul ideea că opinia publică este influenţată să îşi programeze o vacanţă în această perioadă pentru a scăpa de starea de depresie.

În schimb, în 2014, o companie de băuturi a contrazis această teorie, anunţând că "Blue Monday" nu este în cea de-a treia zi de luni a anului, ci în prima zi de luni a anului.Această zi, considera compania, este cea mai deprimantă, întrucât este prima luni la locul de MUNCĂ în noul an.

Un studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală. Sursa: digi24.ro


blue monday cliff arnall
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1896 (s) | 35 queries | Mysql time :0.052843 (s)