News Flash:

Memoriu pentru apă şi canal, după ce Pascaniul a renunţat la investiţii de 13 milioane de euro DOC

15 Februarie 2015
732 Vizualizari | 0 Comentarii
aerodrom

Efectele hotararilor anti Apa Vital prin care Pascaniul a renuntat la investitii europene de 13 milioane de euro, sunt din ce in ce mai mari. Dupa intreruperea furnizarii apei la unele blocuri si incetarea lucrarilor de reabilitare a retelelor pe strazile care urmeaza sa fie asfaltate, locuitorii de la case care nu au retele de apa si canalizare au inceput sa stranga semnaturi pentru ca adminsitratia locala sa faca investitiile promise de peste 20 de ani de zile.

Azi la primele ore ale diminetiii doi locuitori din cartierul Dallas au depus la Primarie un memoriu prin care solicita ca pe lista de investitii din acest an sa fie cuprinse macar o parte din lucrarile necesare pentru modernizarea zonei. Documentul a fost semnat de 75 de familii si este doar inceputul. Ar putea sa o faca si cei din suburbii care se afla in aceeasi situatie.

Desi este cunoscut ca fiind cartierul bogatilor, pe majoritatea strazilor din “Dallas” nu este asfalt si nici trotuate si lipsesc retelele de apa si canalizare. De-a lungul timpului au fost facute insa numeroase promisiuni neonorate. Proiectele au fost incluse in masterplanul judetului Iasi si ar fi fost executate din cei 13 milioane de euro de la Uniunea Europeana daca Pascani ar fi ramas in ARSACIS. Acum investitiile trebuie facute de la bugetul local, daca sunt bani. Consilierul Neculai Enea, se numara printre cei care au semnat memoriul si printre putinii care nu au votat impotriva fondurilor europene. El solicita ca in acest an sa inceapa macar pe cateva strazi investitiile de modernizare iar proiectul sa fie continuat in anii urmatori.

Primarul municipiului spune ca bugetul este votat de consilieri iar in acest an veniturile sunt mai mici cu 30% , de la Guvern. Mai mult trebuie asigurate fondurile necesare pentru finalizarea Planului de Dezvoltare a Zonei Vale si a altor investitii aflate in derulare.

Cartierul Aerodrom, desi este plin de vile luxoase, nu are utilitati pe majoritatea strazilor. Din acest motiv unii au rezolvat problema cu investitii proprii, altii au facut retele de apa si canalizare improvizate. La fel se intampla si in cele cinci suburbii ale municipiului, unde locuitorii asteapta de peste 20 de ani retelele de apa si canalizare. Mai mult, unii dintre ei platesc taxe si impozite la fel ca in zonele centrale fara sa beneficieze de utilitati. Mentionam ca anul trecut cele doua hotarari de aderare la ARSACIS si de delegare a serviciilor la Apa Vital au fost anulate dupa ce cateva mii de locatari de la bloc au strans semnaturi impotriva operatorului iesean. Ei sunt nemultumiti ca nu au semnat contracte individuale si de pretul majorat la apa. Sursa: newspascani.ro

Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1989 (s) | 24 queries | Mysql time :0.053189 (s)