News Flash:

Mesajul lui Voiculescu pentru Adrian Năstase: „Dictatura se apropie de final, vor fi multe de construit în ţară”

22 August 2014
622 Vizualizari | 0 Comentarii
nastase 1
Fostul lider PC Dan Voiculescu îi transmite fostului premier Adrian Năstase, eliberat joi din penitenciar, că se bucură pentru acesta, adăugând: "Trăim într-o dictatură care se apropie de final şi sunt convins că după aceea vor fi multe de construit în ţara noastră".

"Adriane, mă bucur mult pentru tine şi familia ta. O vorbă din străbuni spune: «Nu-i da românului cât poate să ducă». Trăim într-o dictatură care se apropie de final şi sunt convins că după aceea vor fi multe de construit în ţara noastră", se arată într-o postare pe site-ul lui Dan Voiculescu.

Adrian Năstase este din nou liber, după două condamnări şi după ce a stat 500 de zile în penitenciar, însă fostul premier va avea pedeapsa de patru ani şi şase luni executată în 2017, iar până în 2022 nu poate fi preşedinte de partid şi nici nu poate fi ales în funcţii publice.

Năstase a ieşit, joi seară, din penitenciar, fiind întâmpinat de cei doi fii ai săi. El a declarat presei că a rămas acelaşi, că ultimii ani l-au întărit şi a precizat, legat de planurile de viitor, că are idei "extravagante", pe care însă nu le dezvăluie acum. Sursa: Gandul

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1704 (s) | 35 queries | Mysql time :0.022672 (s)