News Flash:

Mihai Răzvan Ungureanu, la GANDUL LIVE: Aş renunţa la candidatura la prezidenţiale pentru proiectul de unificare a dreptei

30 Mai 2014
623 Vizualizari | 0 Comentarii
mru
Mihai Răzvan Ungureanu se declară dispus de a renunţa la candidatura la prezidenţiale, dar şi la un post într-un guvern al dreptei, dacă discuţiile declanşate de PDL şi PNL se vor finaliza cu apariţia unui nou partid, capabil să pună probleme sau chiar să învingă PSD în alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, vineri, la GÂNDUL LIVE, că decizia sa de a candida la prezidenţiale rămâne valabilă şi că ar renunţa la acesta doar dacă ar fi o condiţie pentru unitatea dreptei, obiectiv spre care acum îşi îndreaptă toată atenţia.

Întrebat dacă decizia sa de a candida la prezidenţiale rămâne valabilă, în acest moment, Mihai Răzvan Ungureanu a spus: "Evident că da, este un mandat de partid, dar toată atenţia mea se duce acum spre altceva, către unitatea dreptei".

Cu toate acestea el a precizat că e dispus să renuţe la candidatură pentru succesul proiectului dreptei.   "Aş renunţa la candidatura la preşedinţie pentru unitatea dreptei.Niciun sacrificiu nu e prea mare pentru ajungerea la acest obiectiv", a spus preşedintele Forţei Civice, admiţând că ar renunţa la candidatura la preşedinţie, dacă aceasta ar fi condiţia pentru unitatea dreptei.

 

 

El a mai spus că, până pe 25 mai s-a vorbit despre partide, iar din 26 mai se vorbeşte de persoane, şi nu despre el, ci despre tiparul candidatului pentru prezidenţiale, şi mai apoi despre cine va fi acest candidat.

Mihai Răzvan Ungureanu a precizat că a avut discuţii şi cu Vasile Blaga şi cu Crin Antonescu şi a precizat că mijloacele cum se ajunge la această colaborare este o chestiune tehnică, ţinând să menţioneze că nu are un mandat de partid pentru a vorbi despre acest aspect.

Despre fuziunea PDL-PNL, Mihai Răzvan Ungureanu a spus că "este un lucru la cunoştinţa tuturor astăzi, că pe jumătatea de centru-dreapta ar trebui să se ajungă la constituirea unui partid unic", a declarat liderul Forţei Civice, adăugând că "fuziunea este o cale corectă" şi că niciun vot din partea dreaptă nu trebuie irosit.

Întrebat dacă ar renunţa la Forţa Civică, pentru a intra pe un post, într-unul din cele două partide, PNL sau PDL, Mihai Răzvan Ungureanu a repetat faptul că nu are un mandat din partea partidului. "Urmează un Colegiu Director, care va analiza rezultatele alegerilor, vom schimba părţi din conducerea executivă a partidului, e un lucru normal", a continuat el.

 

Cele mai importante declaraţii:

- Decizia mea de a candida la prezidenţiale rămâne valabilă. Atenţia mea merge către unificarea dreptei.

- Până pe 25 mai am vorbit despre partide, din 26 mai se vorbeşte de persoane. Nu de nume de persoane vorbim, ci de tiparul, abia apoi numele.

- E un experiment în politica românească, îl privesc cu luciditate. Eu am avut dicuţii şi cu Vasile Blaga şi cu Crin Antonescu, vedem, lucrurile trebuie să evolueze. Mijloacele cum se ajunge la această colaborare este o chestiune tehnică.

- Pe jumătatea de centru-dreapta trebuie să se ajungă la constituirea unui unic partid. Fuziunea este o cale corectă.

- Cred că este de notat vă există voinţa acestei colaborări.

- Niciun vot din partea dreaptă nu trebuie irosit. Doar două partide nu reuşesc să promoveze un câştigător.

- Nu cred că vă imaginaţi că dacă aş intra în PDL sau PNL se va elibera un loc de preşedinte pt MRU.

- Aş renunţa la canidatura la preşedinţie pentru unitatea dreptei.

- Domnul Iohannis e un foarte bun primar. M-ar bucura să-l văd pe domnul Iohannis în postura de preşedinte al PNL are acelaşi pe care l-a avut Antonescu: unitatea dreptei.

- Dintre Antonescu şi Iohannis, voi susţine candidatul care va corespunde tiparului agreat de toţi.

- Divorţurile se produc când partidele unei alianţe ajung la putere. Miza este acum proiectul pentru România.

- Un guvern care porneşte de la câteva criterii de competenţă va colecta oameni buni de peste tot. Aş fi onorat să lucrez cu oricine. Nu e preocuparea mea un post.

- Când te asezi la masa negocierilor nu vorbeşti de ceea ce te desparte, ci de numitorul comun.

- despre Udrea? - eu pot lucra cu oricine. Orice vot e un vot util. Felul meu de a fi nu funcţionează în termenii excluziunii. Eu vorbesc despre vot. Unitatea dreptei înseamnă mult mai mult decât atât. După europarlamentare, e necesară o doză de discreţie şi tact, e bine să tăcem ceva mai mult şi să să lucrăm proporţional cu tăcerea noastră.

- Traian Băsescu a ajutat PMP. Obiectivul preocupărilor mele este altul.

- Nu mă interesează în acest moment ce se întâmplă în PMP. A face analize despre ce s-a întâmplat în alte partide, din partea mea ar suna prost.

- Contează mai mult voinţa de a pune două mari partide laolaltă şi mult mai puţin culorile sau numele.

- Au fost discuţiile purtate la sfârşitul anului trecut de a mă alătura PMP. Nu am mers mai departe pentru că mult  prea repede s-a vorbit de fuziune prin absorbţie. Discuţia era să fiu capul de listă la europarlamentare.

- Am discutat şi cu Eugen Tomac, şi cu Elena Udrea.

- Momentul cel mai bun pentru a fi anunţat un candidat la preşedinţie ar fi până la începutul Campionantului Mondial de Fotbal, mai în glumă, mai în serios, scrie gandul.info.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1654 (s) | 35 queries | Mysql time :0.039597 (s)