News Flash:

Ministrul Muncii revine cu PRECIZĂRI despre dublarea salariilor bugetarilor:Creşterile sunt pe 4 ani

7 Martie 2017
150 Vizualizari | 0 Comentarii
bani
Creșterile salariale ale bugetarilor, cu 56% în medie, sunt exact cum scrie în programul de guvernare, pe următorii 4 ani, și oricine are neclarități poate citi programul de guvernare, a scris, luni, pe Facebook, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. 

"Ca să fiu foarte clară, deși aveam senzația că s-a înțeles și că e logic: creșterile salariale ale bugetarilor, cu 56% în medie, sunt exact cum scrie în programul de guvernare, pe următorii 4 ani. Nu vom avea situații în care salariile sub 4.000 lei, care se dublează, pe medie, să depășească salariile care sunt acum în plată la 7.000. Sunt praguri clar delimitate de la o clasă la alta. De altfel, observ că rugămintea ca anexa cu salariile din Armată și Ordine publică să nu fie dată presei până nu devine finală ca urmare a negocierilor a rămas doar deziderat și a "scăpat" în presă. De acolo, oricine poate vedea cum se calculează salariile până în 2021. Cu precizarea că anexa nu e finală, până nu avem acordul final cu sindicatele și nu se aproba în Parlament. P.S. Cine are neclarități poate citi programul de guvernare", scrie ministrul Muncii.

Președintele Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaților, social-democratul Adrian Solomon, a afirmat, luni, că, în programul de guvernare al PSD, se prevede o creștere etapizată a salariilor bugetarilor, susținând că declarația ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, referitoare la dublarea salariilor, este probabil o greșeală de comunicare, relatează AGERPRES.

"În programul de guvernare este scris foarte clar că în patru ani creșterea va fi de 46%. Asta cu dublarea nu știu de unde a ieșit, probabil este o greșeală de comunicare. Aveți răbdare că va fi o chestiune sustenabilă și nu va speria nici pe cei din mediul privat, nici pe bugetari. (...) Pe programul de guvernare spune foarte clar că aceste grile vor fi la maximum prevăzut, unii au ajuns deja la maximum prevăzut. (...) O parte au și primit măririle, în administrație s-au dat 20%, în alte domenii s-au dat 15%, poate că de la 1 iulie nu vor primi acele categorii, vor primi cei care nu au primit", a spus Solomon, la Parlament.

El a susținut că o dublare a salariilor este realistă doar pentru cei cu salarii de 1.000 de lei net.

"Dacă vorbim de cei care au acum 1.000 de lei net probabil că dublarea va fi realistă, dar pentru cei care au peste 2.000 - 3.000 de lei va fi imposibil să o facem", a afirmat Solomon.

De asemenea, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni, că încă din legislatura trecută s-a stabilit ca majorarea salariilor în sistemul public, prin legea salarizării unitare, să se facă etapizat, dar a precizat că nu a avut o discuție cu ministrul Muncii pe această temă, pentru a vedea care sunt posibilitățile în prezent.

"Cred că în discuție ar fi trebuit o precizare pentru opinia publică: aceste majorări de salarii bănuiesc că nu vor fi făcute dintr-o dată, pentru că evident bugetul nu cred că poate să le susțină. Dar spun acest lucru cu o anumită rezervă, pentru că nu m-am consultat cu doamna ministru (al Muncii — n.r.). Bănuiesc că dânsa a discutat cu Ministerul de Finanțe pentru a vedea posibilitățile și știu că, inițial, când noi am discutat încă din legislatura trecută despre un proiect de lege de salarizare unică, am convenit că acest lucru se va face etapizat, în așa fel încât, evident, efortul să poată să fie susținut de buget", a spus Tăriceanu, întrebat de jurnaliști ce opinie are cu privire la o eventuală dublare a salariilor în sectorul bugetar.

Reacțiile liderilor politici vin după ce ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat, la un post TV, că, de luni (6 martie), încep discuțiile cu sindicatele din ordine publică și sănătate despre legea salarizării unitare.

Potrivit acesteia, veniturile până la pragul de 4.000 lei ar urma să se dubleze, iar cele care depășesc acest nivel să se majoreze cu 45%. "Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creștere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creșteri, dar nu foarte mari", a afirmat ministrul Muncii.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1803 (s) | 24 queries | Mysql time :0.036819 (s)