News Flash:

Mitropolia Moldovlahiei - prima biserică PRIVATĂ care face concurenţă Bisericii Ortodoxe Romane. "Fierb ăştia de la BOR cand văd că nu au ce să ne facă"

11 Martie 2014
920 Vizualizari | 0 Comentarii
foto gandul
În Secuienii Noi, în apropiere de Roman (Neamţ), o biserică privată s-a transformat în Mitropolia Moldovlahiei, la care au aderat mai mulţi preoţi caterisiţi de Biserica Ortodoxă Română. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că, legal, astfel de manifestări nu pot fi împiedicate Mitropolia Moldovlahiei s-a născut "prin voinţa şi dreapta căutare" a fostului preot Mihail Claudiu Vasilache, în prezent mitropolit. Acesta a fost caterisit de către Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului pentru că a divorţat şi s-a recăsătorit de două ori şi pentru că "a deschis cartea" pentru credincioşii care călcau pragul parohiei sale, ghicindu-le viitorul în paginile Evangheliei.

El nu s-a conformat deciziei Bisericii Ortodoxe Române şi a înfiinţat în curtea casei sale o biserică privată, pe care a afiliat-o, ulterior, ca o fracţiune desprinsă din Biserica Ortodoxă Ucraineană, intitulată Biserica Creştin Ortodoxă după Vechiul Calendar, unde a fost repus în tainele preoţiei.

Iniţial, acesta a înfiinţat "Asociaţia Sfânta Cruce - Secuiană", a ridicat biserica privată în curtea locuinţei sale din Secuieni, pe care a transformat-o întâi în vicariat, apoi, după ce a fost hirotonit într-o ceremonie la care a participat tot sinodul fracţiunii din Ucraina, a transformat-o în mitropolie - Mitropolia Moldovlahiei.

"Mitropolitul" de la biserica privată susţine că a fost hărţuit de către reprezentanţii BOR mai mulţi ani la rând, până când s-a afiliat Mitropoliei din Kiev, Ucraina. De altfel, la slujba liturghiei, în locul patriarhului Daniel, în rugăciunea de slăvi este pomenit un preot autointitulat "Fericit".

"În Grecia, 60% dintre biserici sunt private, este un lucru normal. Vrem să ne vedem de treaba noastră şi să nu fim implicaţi în structurile Bisericii Ortodoxe Române. Tot ce contează acum sunt credincioşii care vin şi nici nu vrem să îi întărâtăm şi mai tare pe cei de la BOR", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX "mitropolitul" Mihail Vasilache.

Liturghia de duminică de la biserica privată din Secuienii Noi a fost oficiată de un sobor de cinci preoţi care au avut probleme cu autoritatea Bisericii Ortodoxe Române de care aparţineau, fiind caterisiţi.

Preotul David, care aparţinea de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi care în prezent slujeşte la Mitropolia Moldovlahiei, a fost decăzut din drepturi pentru că a divorţat de soţia sa. El susţine că a continuat însă să slujească la o altă parohie din Roman timp de şapte ani, ca îmbisericit, ceea ce înseamnă că nu avea nici contract de muncă şi nici vreun drept de organizare a parohiei.

"Eu? Păi eu nu m-am înţeles cu căsătoria, am avut nişte probleme şi am fost înlăturat. Am slujit apoi şapte ani ca îmbisericit la o altă parohie din preajmă. Nu am vrut decât să fiu alături de oameni, dar m-au înlăturat şi de acolo. Acum sunt mai în vârstă, m-am lămurit şi cu căsătoria, mi-am cumpărat o bucată de teren, mă călugăresc şi îmi ridic mănăstire. Că aici, în zona Romanului, nu prea sunt mănăstiri. Oricum, acum fierb ăştia de la BOR când văd că nu au ce să ne facă", a explicat părintele David.

El spune că nou-înfiinţata mitropolie independentă de BOR este "o gură de aer proaspăt pentru preoţii care au avut alte perspective" decât Biserica Ortodoxă.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au spus că "îmbisericirea", cum era cazul preotului David, este în afara legilor bisericii, acest statut fiind destinat doar absolvenţilor de Teologie care nu au încă parohie.

"Un preot caterisit îşi pierde dreptul să mai săvârşească orice fel de lucrare sacră. Nu mai are voie să poarte veşmânt liturgic, să slujească sau să predice. Caterisirea este o sancţiune ireversibilă, nu se mai poate reveni asupra ei", a explicat pentru MEDIAFAX preotul Marian Timofte, consilier administrativ-bisericesc la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

La Secuieni mai predică şi Ştefan Bercaru, preotul fiind caterisit anul trecut, când a fost trecut oficial "în rândul mirenilor", din mai multe motive. El a fost acuzat de adulter de către comunitatea de la Bohotin, unde slujea, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a descoperit acest lucru, stabilind că a fost căsătorit de trei ori, de două ori înainte de '89. El a fost însă caterisit pentru schismă.

"Bercaru a fost caterisit anul trecut, a expirat termenul după ce a fost decăzut din treaptă în urma căruia putea face apel şi a fost trecut în rândul mirenilor. Acesta a depus un document la comisie prin care ne-a anunţat de decizia sa de a se retrage de sub ascultarea Înalt Prea Sfinţitului Teofan şi să treacă sub ascultarea unui alt mitropolit care i-ar fi iertat păcatele, fără însă a spune cui", a explicat preotul Marian Timofte.

Pe baza documentului depus de către Ştefan Bercaru, Consiliul Eparhial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care îi dezbătea situaţia, a considerat că a rupt legăturile cu Biserica Ortodoxă şi a decis caterisirea acestuia pe motiv de schismă.

Ştefan Bercaru susţine însă că a fost nevoit să plece din Biserica Ortodoxă Română pentru că simţea că oamenii din Bohotin nu mai aveau putere de decizie în ceea ce priveşte acvititatea sa.

"În 2008 bisericile au trecute toate în patrimoniul Mitropoliei şi, practic, comunitatea nu mai are niciun drept asupra bisericii. Atunci când se ia o hotărâre asupra unui preot comunitatea nu mai poate spune nimic. Ei taie, ei spânzură. Atunci am fost nevoit să iau altă linie, unde este aceeaşi credinţă, aceleaşi obiceiuri, aceleaşi datini, nu este nimic mai deosebit decât structura", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX părintele Bercaru.

Acesta argumentează că acuzaţiile de adulter la adresa sa sunt invenţii şi că ar fi imposibil ca el să fie considerat schismatic, din moment ce biserica spre care s-a îndreptat respectă aceleaşi datini precum Biserica Ortodoxă Română.

"Este aceeaşi credinţă, doar că nu ţin de ei canonic, asta nu înseamnă că sunt schismatic. Da, sunt recăsătorit. Şi ce? Sunt singurul care s-a căsătorit din nou? Ori faci curăţenie şi îi iei pe toţi de la «a» la «z», ori niciunul. Nu iei măsuri împotriva unui preot care a făcut ce nu a făcut neam de neamul lor în istoria Mitropoliei", a completat Ştefan Bercaru.

El a mai susţinut că mitropolia privată are acum la Kiev "izvorul harului" şi că în noua structură vor scăpa de practicile "de colectivizare" ale Mitropoliei.

"Aici nu o să mai fie cu dări, cu biruri. Chiar săptămâna trecută a venit ordin să se strângă fondul central misionar, mai este fondul blândul pastor, fugi prin sat, strângi şi pentru protoerie, şi pentru fondul mitropoliei, ei au monopol pe lumânări, toate pe spatele credincioşilor", a susţinut fostul preot.

În plus, acesta a spus este hotărât să ridice o nouă biserică, tot în Bohotin, unde a slujit iniţial, care să fie subordonată Mitropoliei de la Secuieni. A cumpărat deja 80% din materiale, iar construcţia va începe în luna aprilie.

"Dacă m-ar închide, să mă deporteze undeva, când am ieşit de acolo tot biserică privată fac. Ei s-au obişnuit să deţină monopolul, dar nu poţi să deţii monopol asupra harului. Nici Bin Laden dacă eram nu se năpusteau aşa asupra mea. Am fost primul preot care am recuperat o parte din pământul bisericii încă din anul ’90 şi pentru chestia asta am avut o altercaţie cu un inginer. Am fost dat în consistoriu şi le-am spus încă de pe atunci, nu ca o ameninţare, «dacă vă purtaţi aşa cu preoţii vor apărea biserici independente şi vă zic că primul care o să plece la Mitropolia Moldovei la Iaşi eu o să fiu». Asta am spus-o acum 23 de ani şi uitaţi că mi s-a adeverit", a mai spus fostul preot.

Celălalt preot din Iaşi care a slujit duminică la Secuieni este Viorel Mihalache, căruia i s-a retras dreptul de a sluji după ce s-a recăsătorit tot de trei ori. În prezent, este căsătorit cu a treia sa soţie, Carmen Elena Mihalache, care are un cabinet de psihologie în Iaşi.

"Mihalache a fost depus din drepturi de către Consiliul Eparhial de prin 2007, pentru recăsătorie", a declarat pentru corespondetul MEDIAFAX preotul Marian Timofte.

Conform unor reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Mihalache a depus, la rândul său, o scrisoare oficială către Consiliul Eparhial în care explică faptul că nu mai răspunde de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Conform aceloraşi surse, acesta urmează să fie caterisit săptămâna viitoare.

Cel de-al patrulea preot care a slujit duminică la Secuieni este Cosmin Becică, născut în Câmpulung Moldovenesc. Acesta este cântăreţ de muzică populară, în timpul liber, dar a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţului.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor susţin că acesta nu a slujit niciodată sub îndrumarea lor.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi neagă acuzaţiile aduse de către preoţii de la Secuieni, care vorbesc despre existenţa unor presiuni asupra practicii lor private.

"Oamenii s-au despărţit de noi, au ales altă cale, care este în afara bisericii. Că au fost nereguli e adevărat, dar legea sau libertatea de exprimare face ca oricine să se poată numi mitropolit sau patriarh sau cum vrea el. Oricum, există astfel de structuri, mitropolii româneşti particulare, în mai multe părţi ale ţării, două sunt în Italia iar în Ucraina nenumărate. Orice se poate numi cum vrea, nimeni nu poate interveni, oricine îşi poate face o asociaţie de trei, cinci oameni conform legii, iar acest lucru nu poate fi îndepărtat. E o problemă fără conţinut, regretăm că s-a întâmplat, dar nu putem împiedica. Slavă Domnului că sunt mai multe, dacă era una singură era referinţă şi putea fi pericol", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, preotul Constantin Sturzu.

În ceea ce-i priveşte pe oameni din Secuienii Noi, la slujba de duminică au fost prezenţi aproximativ 80 de enoriaşi, iar cele 15-20 de maşini parcate aveau plăcuţe de înmatriculare din trei judeţe: Iaşi, Bacău şi Neamţ.

Întrebaţi de corespondentul MEDIAFAX dacă ştiu care este situaţia "mitropolitului" şi că Biserica Ortodoxă Română condamnă astfel de practici, ei au susţinut că ştiu despre problemele avute de preoţi, dar că aleg în continuare să vină acolo.

"Părintele ţine o slujbă foarte frumoasă şi dacă are probleme la Biserica Ortodoxă nu contează, pentru că noi suntem pe rit vechi", a spus un localnic.

El a mai spus că nu ştia despre caterisirea "mitropolitului", dar că ştia despre "obiceiul ghicitului" în Evanghelie.

"Are voie să facă asta, normal, dar sunt lucruri care trebuie păstrate în biserică, pentru preot, nu pentru oameni. Credinciosul nu trebuie să îşi ştie viitorul“, crede bărbatul, potrivit gandul.info.

Biserica din Secuienii Noi se află pe marginea drumului european E85, la cinci kilometri de oraşul Roman, fiind o construcţie albă, cu acoperiş roşu, pe care sunt puse două cruci.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1747 (s) | 24 queries | Mysql time :0.025206 (s)