News Flash:

Monica Iabob Ridzi: „Toate eventualele neregulatirăți au aparținut în exclusivitate angajaților din minister”

9 Februarie 2015
464 Vizualizari | 0 Comentarii
ritzi
Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a declarat că eventualele nereguli legate de organizarea Zilei Tineretului din 2009 au aparţinut "în exclusivitate" angajaţilor din minister. Monica Iacob Ridzi a fost audiată de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost condamnată de instanţa de fond la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în dosarul privind organizarea Zilei Tineretului.

"Toate eventualele neregularităţi legate de organizarea zilei de 2 mai aparţin exclusiv angajaţilor din subordine", a spus Ridzi în instanţă. Ea a adăugat că nu i-a cunoscut pe administratorii firmelor care au câştigat contractele, iar de organizarea evenimentului s-a ocupat consiliera ei, Ioana Vârsta.

Legat de organizarea Zilei Tineretului, Ridzi a explicat că a încercat să aducă o personalitate care să promoveze evenimentul, însă nu a reuşit, printre cei care au refuzat fiind şi Ilie Năstase. În aceste condiţii, a luat decizia să apară ea în clipul de promovare, dar nu a dorit prin aceasta să îşi facă publicitate politică.

Nu au priceput judecătorii

Potrivit Agerpres, ea a mai spus că judecătorii de la instanţa de fond nu au înţeles conceptul cheltuirii banilor publici în cazul promovării unor evenimente destinate tinerilor, iar sumele datorate firmelor organizatoare au fost plătite fără ca ordonanţările de plată să aibă semnătura sa. Tot astăzi, Paul Diaconu, fost director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane a MTS, a declarat că decizia de externalizare a serviciilor aferente organizării evenimentului a aparţinut Monicăi Ridzi, deoarece aceasta nu avea încredere în unii şefi de direcţii judeţene, întrucât aceştia erau din "fostul regim, al PNL". Procesul continuă cu pledoariile procurorului de şedinţă şi ale avocaţilor, urmând ca instanţa să rămână în pronunţare.

5 ani cu executare

Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a fost condamnată pe 27 ianuarie 2014 de judecătorii ÎCCJ la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în dosarul privind organizarea Zilei Tineretului. Alte condamnări în acest dosar au primit Ioana Elena Vârsta, fosta consilieră a lui Ridzi - 5 ani cu executare şi Paul Diaconu, director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane a MTS (martie - septembrie 2009) - 2 ani şi 6 luni de detenţie cu executare.

Ceilalţi inculpaţi în dosar au primit pedepse cu suspendare: Marius Mărcuţă - 3 ani, Florin Cătălin Mircea - 2 ani şi 6 luni, Octavian Petru Dragomir - 3 ani, Claudia Radu - 2 ani şi 6 luni, Petre Toia - 3 ani, Daniela Elena Popa - 1 an, Bogdan Iacobescu - 3 ani, George Răzvan Nica Udangiu - 3 ani şi Marius Cristian Negrea - 3 ani.

Sechestru pe bunuri

Instanţa i-a obligat pe Monica Ridzi şi pe ceilalţi inculpaţi să plătească prejudiciul stabilit de procurorii DNA. De asemenea, judecătorii au menţinut sechestrul asigurător pus anterior de procurorii DNA pe bunurile lui Ridzi, şi anume: un apartament în Petroşani, o casă în comuna Scărişoara, judeţul Olt, şi un teren de 3.500 de metri pătraţi. Decizia a fost atacată de inculpaţi. Monica Iacob Ridzi, ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008 - iulie 2009, a fost trimisă în judecată în mai 2011 de procurorii DNA pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, participaţie improprie la infracţiunea de a modifica, şterge sau deteriora date informatice fără drept. Sursa:evz.ro

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1652 (s) | 35 queries | Mysql time :0.029140 (s)