News Flash:

Nicuşor Constantinescu, preşedintele captiv al CJ Constanţa. Instanţa îi interzice să discute cu subalternii

8 Decembrie 2014
384 Vizualizari | 0 Comentarii
nicusor constantinescu
Odată cu eliberarea din arestul preventiv, decisă de instanţele din Bucureşti şi Constanţa, Nicuşor Constantinescu a redevenit, conform legii, preşedintele Consiliului Judeţean. El nu îşi poate, însă, exercita atribuţiile pentru că judecătorii i-au interzis să comunice cu subordonaţii. Admiterea cererii lui Nicuşor Constantinescu de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar îi anulează automat suspendarea din funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Constanţa. El ar fi trebuit să vină astăzi la serviciu. Numai că, deşi este liber să se mişte în ţară, Nicuşor Constantinescu nu se poate apropia de Consiliul Judeţean. Îşi riscă liberatatea dacă se vede chiar şi cu şoferul său.

CJ Constanţa condus de vicepreşedinte   

 Curtea de Apel Constanţa, în soluţionarea cauzei în care este cercetat pentru subfinanţarea Centrului Militar Zonal (CMZ), scrie negru pe alb, că pe timpul controlului judiciar, inculpatul are, printre altele, obligaţia „să nu ia legătura şi să nu comunice cu martorii şi experţii precum şi cu personalul CMZ, direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare, precum şi cu PERSONALUL din cadrul CONSILIULUI JUDEŢEAN şi cu CONSILIERII JUDEŢENI”. Oficialii CJ Constanţa au declarat pentru EVZ că la rândul lor, vor respecta decizia instanţei, administraţia judeţeană funcţionând în continuare ca şi până acum, atribuţiile de preşedinte fiind îndeplinite de vicepreşedintele Cristinel Dragomir. 

Nicuşor Constantinescu dă cu subsemnatul la Poliţie

O altă obligaţie a preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, „este să se prezinte la Poliţia Constanţa, desemnat organ cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat”. Din informaţiile obţinute de la IPJ Constanţa, cu acordul comun al Serviciului Judiciar de Supraveghere şi Nicuşor Constantinescu, el se va prezenta în fiecare joi la ora 14,00 la poliţie pentru a da cu subsemnatul. Prietenul său, Radu Mazăre, care este cercetat tot sub control judiciar, pentru luare de mită,  în dosarul Campusului social Henri Coandă, se prezintă mâine pentru a 35-a oară la IPJ Constanţa. Sursa: evz.ro

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1682 (s) | 35 queries | Mysql time :0.032428 (s)