News Flash:

Nimeni nu ar trebui sa sufere atat! Un pusti vinde bijuterii intr-o parcare pentru a-si ajuta mama bolnava de cancer. Povestea lui te va coplesi - GALERIE FOTO

3 Martie 2017
868 Vizualizari | 0 Comentarii
caz social
• In fiecare zi, aceasta familie se lupta pentru un trai decent, insa soarta este foarte dura cu fiecare membru in parte • Unul dintre copii a recurs la un gest impresionant pentru a-si ajuta familia, insa a fost aratat cu degetul de catre colegi • Cazul pe care o sa il prezentam poate fi un exemplu pentru multi, iar obstacolele peste care au trecut aceste suflete sunt greu de povestit • Cei care il alunga pe acest pusti nu stiu ca acasa il asteapta sase frati si o mama bolnava de cancer •
 
Ce poate ascunde un copil pe care multi il vad in parcarea unui supermarket din Iasi? O poveste de viata care ar putea ingenunchia pe oricine, asta ar putea ascunde. Reporterii BUNA ZIUA IASI va vor prezenta povestea lui Catalin Pavel, un pusti pe care multi ieseni l-au vazut de nenumarate ori in parcarea de la supermarketul Carrefour Era. 

Multi cred ca acest copil cerseste, insa lucrurile stau altfel. Reporterii l-au cautat pe el si pe familia lui si au aflat o poveste de viata cutremuratoare. Catalin Pavel a fost fotografiat in parcarea supermarketului mentionat mai sus, iar fotografia a ajuns pe grupul de pe Facebook, Esti din Iasi daca... Cei care au facut asta au vrut sa-i dea o mana de ajutor, insa postarea a avut si reactii negative, culmea, din partea colegilor de clasa ai fratilor sai. Catalin locuieste impreuna cu cei sase frati ai sai si cu parintii intr-o casa din comuna Miroslava, cu chirie. Viata nu a fost deloc blanda cu ei si au primit lovitura dupa lovitura.

Vinde bijuterii facute de mama sa pentru un banut in plus
 
Multa lume crede ca "Micutul Pavel" este un copil ca oricare altul trimis sa cerseasca. Nu este insa asa. Aproape zilnic merge in parcarea supermarketului cu o punguta cu bijuterii, facute chiar de catre mama lui, pe care le vinde. De multe ori iesenii care il cunosc il cheama sa-i dea cosul de cumparaturi si mai castiga cate 50 de bani. 

Poate ca nu ar fi facut niciodata asta daca familia lui ar fi avut un venit decent, insa el, la fel ca restul fratilor sai, stie ca trebuie sa munceasca pentru a avea ce pune pe masa. Este foarte fericit cand se intoarce acasa cu cate ceva pentru fratii sai. Dupa ce isi face temele petrece cateva ceasuri in parcare. Vinde cateva bijuterii si cara cateva cosuri. Nu castiga foarte mult din asta, dar fiecare leu conteaza pentru el. Din pacate este privit ca un cersetor, dar cei care il ignora sau cei care il alunga nu stiu ca acasa il asteapta sase frati si o mama bolnava de cancer.
 
Mama a sapte copii, bolnava de cancer
 
Catalina in varsta de 43 este mama celor sapte copii printre care se numara si Catalin. In urma cu cinci ani a primit o lovitura puternica de la soarta. A fost diagnosticata cu cancer. A facut tratament o perioada, insa de aproximativ un an nu a mai luat niciun medicament pentru ca nu are posibilitate materiala. Tatal copiilor, Constantin, are 54 de ani si munceste cu ziua in targul de cherestea. Castiga cate 40-50 de lei, iar din acesti bani trebuie sa plateasca o chirie de o mie de lei, sa achite utilitatile si sa cumpere cele necesare in casa. 

"Este foarte greu, dar nu avem ce face. Stam cu chirie si platim 1.000 de lei pe luna. Este o suma foarte mare pentru noi, dar mergem inainte. Eu m-am imbolnavit de cancer in urma cu cinci ani, iar de un an nu mai iau tratament pentru ca nu am bani. Sotul munceste cu ziua si castica 40-50 de lei. Eu fac bijuterii din margelute, iar Catalin le vinde. A aparut pe internet o postare cu el. Sora lui a venit acasa plangand de la scoala. Colegii ei au ras de ea pentru ca fratele ei Catalin cerseste. El nu cerseste. Merge la Carrfour si vinde bijuteriile facute de mine si mai duce carucioare. Fiecare copil stie cum ne descurcam cu banii si au fost invatati cu putin", a declarat Catalina.
 
Traiesc de pe o zi pe alta, dar au sperante mari
 
Veniturile familiei sunt extrem de mici. Abia isi pot acoperi cheltuielile lunare, dar cu toate acestea au puterea sa mearga mai departe. "Veniturile noastre sunt foarte mici, platim o chirie mare, dar ne-am invatat cu greul. Facem ce putem, copii s-au invatat. Cei mari nu au buletin pentru ca nu ne-a luat nimeni in spatiu. Vara muncesc si ei alaturi de tatal lor si mai castiga un ban in plus", a completat mama copiilor. 

Membrii familiei Pavel au nevoie de ajutor. Mama copiilor spune ca a trecut peste greutati cu gandul ca are de crescut sapte copii. Cel mai mult au nevoie de alimente. Din 50 de lei pe care ii castiga tatal pe zi trebuie hranite noua guri. Copiii isi doresc multe, dar stiu ca o viata normala este doar un vis. Cel mai mult membrii familiei isi doresc sa se mute din casa in care locuiesc acum. Imobilul este situat aproape de zona Cicoarei, iar copii sunt nevoiti sa mearga pe jos in fiecare zi printre casele rromilor de acolo pentru a ajunge la scoala. Acesti oameni merita ajutati. Sunt un exemplu pentru toti. 

"Si medicii s-au intrebat cum de rezist dupa operatie avand cancer malign. Pentru copii traiesc si fac tot ce pot pentru ei si eu si tatal lor", a spus mama copiilor.

Galerie Foto

Caz_social_famila_Pavel_02

copil catalin pavel bijuterii cersetor mama cancer tratament
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1386 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020226 (s)