News Flash:

Nume grele pe lista penalilor din ALDE! Presedintele de la filiala Iasi a partidului e cap de lista

24 Octombrie 2016
1563 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6478 RON (-0.0072)
USD: 4.0820 RON (-0.0247)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
vosganian tariceanu
Senatorul Vasile Nistor, co-presedinte executiv ALDE si fost vicepresedinte al Senatului Romaniei, a transmis luni o scrisoare deschisa colegilor din toate filialele partidului prin care anunta ca se „simte onorat ca (...) va fi exclus din randurile ALDE pentru delict de opinie”. In acelasi document, Nistor publica si ”lista penalilor” din ALDE, indicand numele, functia si dosarele in care sunt implicati cei pe care ii considera vinovati pentru ”distrugerea viitorului politic” al partidului si excluderea sa din formatiune.
 

”Dupa cum bine cunoasteti, relatia mea cu domnul Tariceanu nu a fost niciodata una dintre cele mai stranse, din cauza faptului ca, stiind trecutul politic al presedintelui Senatului, m-am impotrivit inca de la inceput aliantei dintre PC si PLR. (…) In urma cu o luna, am intrat in conflict cu presedintele Tariceanu pentru ca am avut curajul sa sustin in mod ca in ALDE trebuie aplicate masuri interne de renuntare la balastul reprezentat de politicienii penali, astfel incat partidul sa aduca in politica propriul exemplu de urmat spre a oferi Romaniei un parlament curat, format din oameni care nu urmaresc accederea intr-o functie de senator sau deputat pentru a beneficia de imunitatea parlamentara atat de necesara punerii la adapost de justitie”, se arata in scrisoarea lui Nistor.
 

De asemenea, senatorul il acuza de mistificarea adevarului pe fostul ministruVarujan Vosganian, cel care a afirmat ca nominalizarile ALDE pentru Parlament sunt finalizate inca de la sfarsitul lunii septembrie, precizand ca acestea nu sunt finalizate nici in prezent.
 

”Listele ALDE pentru Parlament nu sunt oficializate nici in acest moment, pentru ca inca se lucreaza la stabilirea candidatilor in teritoriu conform anumitor criterii care contravin unei conditii stipulate in protocolul de fuziune PC – PLR conform careia parlamentarii aflati in exercitiu la data semnarii documentului au drept de preemtiune asupra functiilor de senator sau deputat”, scrie Nistor.

Vasile Nistor sustine ca a asistat la ”compromiterea misiunii proaspatului partid ALDE de catre factiunea PLR, concomitent cu distrugerea Partidului Conservator, caruia „noii liberali” i-au confiscat functiile, organizatiile teritoriale, sediile si banii – elemente de functionalitate politica formate in 25 de ani, inca de la infiintarea PUR.”
 

”Prin campania sa anti-justitie, in care a folosit in mod fals ca pretext drepturile fundamentale ale cetatenilor, domnul Tariceanu nu va putea aduce ALDE decat exclusiv voturile celor certati cu legea. In fapt, imaginea de azi a ALDE reprezinta desavarsirea operei presedintelui Tariceanu – un partid al penalilor, grupare privita cu reticenta de opinia publica, aflata la periferia scenei politice si care are ca unica platforma – program pentru Romania lupta impotriva justitiei si statului de drept”, mai spune Nistor.
 

In incheiere, senatorul publica lista liderilor ALDE care au diferite probeme cu legea si care se fac vinovati de politica anti-justitie pe care o face partidul in acest moment.
 

”Ma simt onorat ca, dupa o cariera politica in care am fost membru fondator si vicepresedinte timp de 5 ani al celei mai importante formatiuni din Romania la acea vreme, 4 ani vicepresedinte al Senatului si copresedinte executiv national, cu siguranta voi fi exclus din randurile ALDE pentru delict de opinie, o actiune coordonata de unii colegi cu dosare penale, asemeni urmatorilor:

Varujan Vosganian (senator ALDE) – scapat de colegii din Senat de urmarirea penala pentru constituirea unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si delapidare.

- Calin Popescu Tariceanu (copresedinte ALDE, presedinte al Senatului Romaniei) - trimis in judecata pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, audiat de DNA ca martor intr-un dosar de coruptie.

- Catalin Harnagea (copresedinte ALDE Sector 3, copresedinte ALDE Valcea) – cercetat pentru fapte de coruptie in dosarul Microsoft.

- Daniel Chitoiu (deputat, fost Secretar General ALDE) – scutit prin votul parlamentarilor de urmarirea penala in dosarul „ASF.

- Ovidiu Silaghi (deputat ALDE) – urmarit penal in 5 dosare.

- Eugen Durbaca (senator, vicepresedinte ALDE, presedinte ALDE Galati) – cercetat de procurori intr-un dosar vizand savarsirea infractiunii de instigare la abuz in serviciu.

- Dorinel Ursarescu (deputat ALDE) – condamnat in prima instanta la un an de inchisoare cu suspendare pentru infractiunea de folosire a influentei sau autoritatii si cercetat de DNA intr-un nou dosar.

- Adrian Stef (presedinte CJ Satu Mare, presedinte ALDE Satu Mare) – acuzat de ANI de conflict de interese penal.

- Steluta Cataniciu (deputat ALDE, vicepresedinte al Camerei Deputatilor) - acuzata de ANI de conflict de interese administrativ.

- Cristian David (fost ministru al Internelor, responsabil cu organizarea evenimentelor in cadrul ALDE) - trimis in judecata pentru ca ar fi primit mita 500.000 de euro.

- Dian Popescu (senator ALDE) – condamnat la cinci luni de inchisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice.

- Christian Gigi Chiru (senator ALDE) - condamnat in prima instanta la sase luni inchisoare cu suspendare pentru mita electorala in alegerile locale din 2012 si urmarit penal in alt dosar, pentru luare de mita (1,5 milioane de euro) si spalare de bani.

- Mircea Molot (presedintele ALDE Hunedoara, fost presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara) - urmarit penal pentru trafic de influenta, luare de mita, folosirea influentei, instigare la spalare de bani, conflict de interese si detinerea fara drept a unui document ce contine informatii secrete de stat.

- Ion Ariton (senator ALDE, presedintele ALDE Sibiu, fost ministru al economiei) - cercetat pentru abuz in serviciu in dosarul "Gala Bute”, cercetat in 2002 pentru neglijenta in serviciu si fals intelectual.

- Aristotel Cancescu (presedinte ALDE Brasov, fost presedinte al Consiliului Judetean Brasov) - trimis in judecata pentru de abuz in serviciu, luare de mita, spalare de bani, trafic de influenta si instigare la tentativa de abuz in serviciu.

- Octavian Marius Popa (deputat ALDE, vicepresedinte al Biroului Politic Central al ALDE) - „coleg de dosar” cu presedintele Tariceanu, audiat ca martor in dosarul de coruptie al fostului viceguvernator, Bogdan Olteanu.

- Scarlat Iriza (deputat ALDE) - personaj controversat, pe care presa il descrie ca fiind plin de bani si de dosare penale intocmite in urma implicarii in mai multe privatizari frauduloase.

- Andrei Volosevici (senator ALDE, fost primar al Ploiestiului) - trimis in judecata pentru abuz in serviciu si doua fapte de trafic de influenta.

- Tudor Pendiuc (fost primar al Pitestiului, anuntat ca si candidat ALDE la Senat) – trimis in judecata pentru luare de mita si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave.

- Mihaita Calimente (deputat ALDE, presedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SIE) - acuzat de ANI de conflict de interese.

- Ioan Lazar (presedinte ALDE Alba) – cercetat penal pentru implicare in activitati de trafic de persoane in dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”.

- Ionica Anutoiu (lider ALDE Brasov, vicepresedinte national ALDE) – condamnat in 2007 pentru lovituri cauzatoare de moarte, cercetat, in prezent, pentru fraude bancare”.

vasile nistor alde scrisoare deschisa tariceanu politicienii penali
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1634 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020743 (s)