News Flash:

Parlamentarii UNPR doresc majorarea pensiilor membrilor fostelor CAP-uri de la 360 la 500 de lei

12 Aprilie 2016
193 Vizualizari | 0 Comentarii
UNPR
UNPR a depus la Parlament două proiecte de lege, unul dintre ele vizând majorarea pensiilor membrilor fostelor CAP-uri de la 360 de lei la 500 de lei pe lună, a anunţat marţi deputatul Luminiţa Adam, purtător de cuvânt al Uniunii. 

"Nu este un gen de pomană electorală, cum s-ar putea specula. În primul rând, efortul bugetar nu este extraordinar de mare, este vorba de un număr de 400.000 de oameni care ar beneficia de această mărire, iar mărirea propusă de noi este una rezonabilă, adică nici măcar nu am mers spre o propunere de dublare a pensiilor. Categoric, suma de 500 de lei nu este o sumă mare şi nu este suficientă pentru un bătrân care a muncit ani de zile în condiţii extraordinar de grele. Sperăm ca acest proiect să fie susţinut de toţi colegii şi sperăm să aducem măcar o mică bucurie acestor bătrâni", a precizat Luminiţa Adam, potrivit Agerpres.

Cel de-al doilea proiect de lege depus în Parlament de UNPR se referă la reglementarea în domeniul recuperării de debite.

"Cred că foarte mulţi dintre noi am avut la un moment dat de a face cu firme, cu societăţi care aveau de recuperat creanţe pe care societăţile respective, la rândul lor, le cumpăraseră de la principalii noştri creditori. Am observat că există un vid legislativ din acest punct de vedere, adică aceste societăţi de recuperare creanţe nu au legislaţie care să le aşeze foarte bine activitatea. De aici şi senzaţia debitorilor că sunt hărţuiţi. (...) Scopul este să reglăm această piaţă de recuperare, să oferim o siguranţă cetăţenilor că, în cazul în care ajung cu un debit pe care nu-l pot să-l plătească, să fie recuperat debitul şi să nu fie împovăraţi cu dobânzi şi cu cheltuieli nejustificate şi să fie trataţi într-un mod corect şi legal", a explicat deputatul UNPR

sursa: evz.ro 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1933 (s) | 35 queries | Mysql time :0.047275 (s)