News Flash:

Pascanenii se tem ca o sa moara si nu au unde sa fie ingropati: „Am ajuns la disperare"

16 Iunie 2016
744 Vizualizari | 0 Comentarii
cimitir

Lipsa locurilor de veci este o problema departe de a fi rezolvata de catre autoritatile locale. Faptul ca cimitirul municipal este arhiplin si ca persoanele decedate sunt plimbate prin suburbii pentru a fi inmormantate crestineste, nu mai este o noutate. Saracii pascaneni au ajuns sa se gandeasca cu spaima ca vor muri si nu au unde sa fie ingropati. In aceasta situatie se afla si o femeie din cartierul Fantanele, care a venit astazi la audiente sa stea de vorba cu primarul si sa primeasca un raspuns cu privire la acest aspect. Natalia Ciubotaru a ajuns la disperare, mai ales ca sotul ei este grav bolnav si vrea sa se pregateasca pentru ce e mai rau. „Sotul meu este grav bolnav, are tumoare pe ficat, e in ultimul grad. A fost internat la Paliative si mi l-a dat acasa, iar daca doamne fereste inchide ochii, nu stiu ce o sa facem. Suntem la disperare", a Natalia Ciubotaru. 

Si un batranel s-a prezentat la audiente cu aceeasi problema. „Domnule primar avem o rugaminte la dumneavoastra, tragem nadejde sa ne ajutati. Am o varsta inaintata si sunt bolnav, vai de capul meu si nu se stie ce o sa se intample. Va rog frumos sa ma ajutati", a spus Ion Ungureanu.

In replica, edilul le-a spus ca momentan nu poate amenaja noul cimitir din cauza faptului ca un cetetean a facut reclamatie la Consiliul Judetean, pe motiv ca suprafata de teren identificata in zona pentru noul cimitir se suprapune cu o portiune de pamant din proprietatea sa. „Acum suntem in instanta cu expertiza, sa vedem ce va hotari instanta. Urmatorul termen al procesului este la sfarsitul lunii. Am prevazut bani pentru cimitir, dar nu pot sa ma apuc de facut documentatie si proiect pentru ca terenul e in litigiu cu vecinul. Nu putem face nimic pana cand nu avem clarificata problema terenului", a precizat Dumitru Pantazi.

Mentionam ca saptamanal, in fiecare zi de joi cand au loc audiente, la sediul Primariei se prezinta cetateni care solicita locuri de veci, insa oamenii pleaca acasa cu inima neimpacata si fara niciun raspuns clar.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1682 (s) | 24 queries | Mysql time :0.045749 (s)