News Flash:

Politist acuzat de abuz in serviciu

18 Iulie 2011
1568 Vizualizari | 0 Comentarii
Mihai NACUTA
Un agent de politie din Pascani este acuzat de abuz in serviciu de catre o femeie. Oana-Corina Baba, de 27 de ani, din comuna Vanatori, sat Hartoape, se plange de faptul ca politistul a abuzat de functia pe care o detine, luandu-i permisul de conducere fara nici un drept. Potrivit acesteia, totul s-a petrecut in noaptea de 11 iunie, in jurul orei 23.30, cand se intorcea de la locul de munca din Pascani cu masina personala. „Am terminat serviciul si am plecat spre casa. La intersectia spre Vatra Pascani am observat ca in spatele meu se afla o masina care mergea cu faza lunga. A mers in spatele meu pana in satul Hartoape, unde, in fata mea, a aparut o masina de Politie Rutiera, fara ca girofarurile sa fie aprinse. Am oprit si atunci am observat ca si masina din spatele meu era tot a Politiei. Din masina din spate s-a dat jos domnul agent Alin Arteni, a venit apoi la mine si mi-a cerut sa-i prezint actele. I le-am aratat, le-a verificat, dupa care m-a intrebat daca am consumat alcool. I-am spus ca nu. Cum sa consum alcool daca sunt cu masina? M-a pus sa suflu in alcooltest. Am suflat si mi-a zis ca nu e bine si ca sa mai suflu inca o data. La fel, a spus ca nu e bine. A treia oara a zis ca mi-a iesit 0,15 mg/l alcool in aer expirat. Apoi a plecat cu aparatul la masina din fata mea. Mi-a zis ca am fost parata de cineva de la serviciu ca as fi baut si ca sa ma duc la masina din fata, sa vorbesc cu seful. Nu stiam cine este acolo in masina si i-am zis ca nu ma duc nicaieri. De ce nu au coborat ei sa vina la mine la masina? Drept sa va spun, imi era si frica”, a precizat Oana–Corina Baba reporterilor BUNA ZIUA IASI. La scurt timp a solicitat sa mearga la Spitalul Municipal Pascani pentru a i se recolta probe biologice, fiind convinsa ca nu avea cum sa-i iasa alcool in alcooltest. „La spital doctorul mi-a spus ca este ok. Nu am nimic. Ca nu am consumat alcool. In timpul acesta, permisul mi-a fost luat si mi s-a eliberat in schimb o dovada cu drept de circulatie. Dar nu mi s-a dat nimic la mana, un proces-verbal sau altceva. Mi s-a spus doar sa merg la Iasi, sa platesc probele biologice, ca mai apoi o sa se rezolve. Nu am inteles la ce facea referire exact. Mi-a mai spus ca permisul mi-a fost luat pe o perioada de 30 de zile, dar acum au trecut mai bine de 30 de zile si tot nu am permis. Acum mi s-a spus ca este suspendat pentru 90 de zile si mai apoi ca dosarul meu de cercetare penala se afla in mana procurorilor. Deci am aflat ca mai am si dosar penal pentru ca am avut alcool 0,15. Eu din cate stiu, se face la 0,40 dosar penal. La probele de sange de la Iasi mi-a iesit in prima proba 0,20, iar la a doua proba 0,00. Din cate am aflat mai apoi, domnul politist Alin Arteni este de la Ordine Publica. Ce treaba avea dumnealui cu Rutiera? Si mai apoi mi s-a zis ca dosarul penal pe care mi l-a deschis se afla la domnul Jilavu, de la Ordine Publica. Pai, dosarul nu trebuia sa fie la cei de la Rutiera? Cand am inceput sa pun intrebari, l-au inaintat direct Parchetului. Nu inteleg de ce ma hartuieste. Ce are domnul Arteni cu mine? Nu stiu ce sa cred, poate asteapta ceva de la mine sau ce sa mai zic?”, s-a intrebat tanara de 27 de ani. 

Seful Politiei: "Lucrurile nu stau chiar asa"

Oana–Corina Baba este suparata pentru ca acest eveniment o putea costa locul de munca. Mai mult, acum e nevoita sa plateasca un sofer pentru a o duce seara acasa, deoarece la ora 23.30, cand termina serviciul, nu are mijloc de transport in comun. „Eu am mai auzit ca nu este pentru prima oara cand domnul Arteni opreste aiurea masini in trafic. Mi-au mai spus si alte persoane. De cand am tot inceput sa ma interesez, toti politistii imi spun ca sa stau linistita, ca se rezolva. Ce se rezolva?”, a incheiat aceasta.
Agentul-sef adjunct Alin Arteni nu a putut fi gasit pentru a comenta acuzatiile care i se aduc. In schimb, seful acestuia, comandantul Politiei Municipiului Pascani, comisar-sef Mihai Nacuta a precizat ca e vorba de greseala soferului. „Cunosc problema dumneaei si stiu despre ce este vorba. A venit doamna respectiva si la mine sa-mi vorbeasca de caz, in schimb nu a depus nici o plangere. Ea a solicitat atunci sa i se recolteze probe biologice si astfel automat se inregistreaza la dosar penal. Politistul Alin Arteni are dreptul, chiar daca este la Ordine Publica, sa opreasca masini in trafic atunci cand se afla in patrulare si sa foloseasca si aparatul alcooltest. Asa cum au dreptul si cei de la Politia Rurala, deci are calitate de politist rutier. Daca depisteaza o persoana bauta la volan, poate sa ii puna aparatul, sa verifice concentratia de alcool. Cat despre proces-verbal, acesta se incheie doar la contraventii, nu si la consumul de alcool. La alcool se face un act de constatare. In dosar exista acest act si dumneaei poate sa verifice. Nu este obligatoriu ca acesta sa fie intocmit in doua exemplare. Nu stiu exact unde s-a aflat dosarul, dar chiar si daca a fost la Ordine Publica, nu vad sa fie o greseala. Este in cercetarea celui care a oprit-o. Acum dosarul se afla inaintat procurorilor de la Parchetul Pascani. Noi nu mai avem nici o treaba in dosar. Acum toti care vad ca au probleme de acest gen merg imediat la presa si acuza ca i s-a facut cine stie ce neindreptatire. Lucrurile nu stau chiar asa. Poate sa mearga oriunde, nu este asta o problema, dar sa nu se faca acuze nefondate”, a declarat Mihai Nacuta. „Nu ma voi opri aici. Voi merge oriunde se poate pentru a mi se face dreptate. Stiu ca nu sunt vinovata si ca la mijloc este ceva”, a incheiat Oana–Corina Baba.

politie comuna vanatori
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1682 (s) | 35 queries | Mysql time :0.028105 (s)