News Flash:

Ponta: „Dacă eu aş fi preşedinte, aş nominaliza un prim-ministru liberal”

11 Martie 2014
745 Vizualizari | 0 Comentarii
Ponta
Premierul Victor Ponta admite că există „o nemulţumire” în interiorul PSD după nominalizarea unor miniştri care nu vin din interiorul partidului, urmată de susţinerea lui Călin Popescu Tăriceanu la şefia Senatului. Chiar şi în aceste condiţii, în ipoteza câştigării mandatului de preşedinte al României în noiembrie, Ponta susţine că va da Guvernul unui liberal. După susţinerea lui Călin Popescu Tăriceanu astăzi la preşedinţia Senatului, premierul Victor Ponta anunţă că, în ipoteza în care ar deveni, în noiembrie, preşedintele României, va încredinţa mandatul de prim-ministru unui liberal, scrie gandul.info.

„Dacă eu aş fi preşedinte, cred că funcţia de premier ar trebui să aparţină altcuiva, nu neapărat de la PSD”, a spus Ponta, într-un interviu la Antena 3. Mai exact, preşedintele PSD se gândeşte la „un liberal”. „Aş nominaliza un liberal. Nu ştiu dacă domnul Antonescu îşi doreşte, dar da, de ce să nu nominalizez? Au oameni capabili să ocupe funcţia de prim-ministru”, a precizat el, întrebat despre scenariul nominalizării lui Crin Antonescu.

Premierul a evaluat, pe de altă parte, că deocamdată sunt ”şanse 49 (din 100, n.red.)” să candideze, decizia urmând să se ia după 25 mai.

Ca preşedinte PSD, Ponta a admis însă că ultimele sale alegeri – cea legată de noii miniştri anunţaţi înainte de a-i prezenta partidului ca şi susţinerea acordată lui Tăriceanu – au trezit „o nemulţumire” în partid. „Nu chiar mi i-am pus în cap, dar îmi cunosc atât de bine colegii şi, deşi am obţinut sprijinul în unanimitate, să nu credeţi că n-am simţit o nemulţumire. «Domne, dar cine sunt? De unde au venit?» La fel şi astăzi, la Senat. Nu pot să spun că a fost un entuziasm general, dar au spus «Dacă tu care eşti liderul consideri că e bun, îl susţinem»”, a relatat Ponta.


crin antonescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1982 (s) | 29 queries | Mysql time :0.022088 (s)