News Flash:

Ponta devansează termenul la care îşi anunţă candidatura pentru prezidenţiale

17 Iunie 2014
530 Vizualizari | 0 Comentarii
ponta geoana
Candidatul PSD la prezidenţiale va fi stabilit la Congresul de la începutul lunii septembrie, dar toţi cei care vor dori să intre în această competiţie internă vor trebui să-şi depună candidatura până la 1 august, când este programat Consiliul Naţional, a anunţat premierul Ponta. Presat să candideze la prezidenţiale, Victor Ponta a anunţat, luni, că toţi cei care doresc să intre în această bătălie din partea PSD vor trebui să-şi anunţe candidatura până la 1 august, când este programat Consiliul Naţional al partidului.

Preşedintele PSD a spus că prima discuţie în interiorul partidului va avea loc la Comitetul Executiv Naţional din 30 iunie. La o lună după acest eveniment, se va organiza un Consiliu Naţional – 1 august, unde se vor depune candidaturile pentru Palatul Cotroceni.

Ponta a precizat că în această competiţie pot intra şi candidaţi din afara partidului, singura condiţie obligatorie fiind să fie cetăţean român.

El a precizat că dacă vor exista mai mulţi candidaţi va exista un sistem de alegeri preliminare în partid pentru desemnarea candidatului şi că îşi doreşte ca viitorul prezidenţiabil.

„Alegeri preliminare, nu neapărat congres”, a subliniat Ponta care a adăugat că va decide până atunci dacă îşi va depune candidatura. Liderul PSD a ţinut să precizeze că viitorul prezidenţiabil va fi ales de câţi mai mulţi membri ai partidului, dar nu se va ajunge să fie ales de toţi cei 500.000 de membri ai partidului.

Candidatul alianţei PSD - PC - UNPR urmează să fie validat la Congresul din septembrie. Până în prezent, Mircea Geoană şi-a anunţat intenţia de a candida la prezidenţiale, premierul Ponta evitând să spună deschis dacă va candida.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1546 (s) | 24 queries | Mysql time :0.025224 (s)