News Flash:

Ponta face un pas înapoi în scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial. "Că Băsescu pleacă acum sau în noiembrie, tot aceleaşi provocări avem. Este un cutremur politic"

20 Iunie 2014
583 Vizualizari | 0 Comentarii
ponta
Premierul Victor Ponta a punctat faptul că justiţia funcţionează în acest moment, în condiţiile în care fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost reţinut joi seara. În acest context, premierul nu a mai insistat asupra demisiei şefului statului, spunând că "rămân aceleaşi provocări" şi dacă Traian Băsescu demisionează acum sau pleacă de la Cotroceni în noiembrie. După ce în urmă cu doar o zi premierul Victor Ponta îi ceruse demisia preşedintelui Traian Băsescu în contextul scandalului în care este implicat fratele său, acum primul ministru face un pas înapoi. Deşi nu spune clar dacă mai vrea demisia şefului statului, Ponta afirmă că justiţia funcţionează, fapt dovedit prin reţinerea lui Mircea Băsescu, şi că nu mai este nevoie de declaraţii personale. Totodată, premierul a spus că indiferent dacă preşedintele va demisiona acum sau pleacă de la Cotroceni când i se termină mandatul, România are aceleaşi provocări.

"Am făcut această declaraţie când nu ştiam ce se întâmplă şi ce urmează în dosarul penal. Acum justiţia funcţionează, nu cred că mai e nevoie de declaraţii ale mele decât într-un singur lucru. România se poate baza pe faptul că şi eu şi Guvernul ne facem treaba fără niciun fel de ezitare. Că domnul preşedinte pleacă acum sau pleacă în noiembrie, tot aceleaşi provocări avem, trebuie să avem grijă ca lucrurile rele care s-au întâmplat în aceşti zece ani să nu se mai întâmple din nou", a declarat Ponta.

Primul ministru a subliniat faptul că un om politic "care ţine la România" ar trebui să demisioneze într-o situaţia ca cea de faţă.

"Cred în continuare că aşa ar trebui să facă un om politic care ţine la România, dar asta e decizia domniei sale. Nu pot să vorbesc despre implicaţii directe. Cred că, până la proba contrarie, trebuie să avem încredere toţi că justiţia îşi face treaba. Este un cutremur politic, ce va face domnul Băsescu, nu ştiu, eu îmi doresc să facă ce e bine pentru România", a adăugat Ponta.

Fratele preşedintelui a fost reţinut joi seară de procurorii DNA pentru trafic de influenţă. Mircea Băsescu va fi prezentat astăzi instanţei cu propunerea de arestare preventivă. El fusese citat, la DNA, în calitate de suspect. Mircea Băsescu a fost reclamat pentru infracţiunea de trafic de influenţă. În acelaşi dosar a fost reţinut şi Marian Căpăţână, presupusul intermediar al banilor de la Bercea Mondial. Înregistrările prezentate public de avocatul clanului Bercea par să indice că fratele preşedintelui a promis că îşi foloseşte influenţa pentru a influenţa sentinţa în dosarul în care Bercea Mondial a fost condamnat la 8 ani şi 9 luni de închisoare. Procurorii şi judecătorii vor evalua dacă Mircea Băsescu este pericol public, dacă ancheta se poate derula cu el în libertate şi dacă lăsarea lui în libertate ar induce o stare de temere în rândul populaţiei.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1617 (s) | 24 queries | Mysql time :0.043412 (s)