News Flash:

Povestea impresionanta a unei familii ingenuncheate de un executor

28 Octombrie 2013
848 Vizualizari | 0 Comentarii
executor
O familie din Valea Seaca, care detine proprietati pe raza municipiului Pascani, este disperata dupa ce executorul judecatoresc Andrei Cezar i-a executat un bun la un pret derizoriu. Disperarea familiei Baston a inceput in anul 2011. Cu un an inainte, Florin Baston s-a asociat intr-o afacere privind infiintarea unei firme de dezmembrari cu un barbat pe nume Iosif Iacobut. Din spusele familiei, intelegerea dintre cei doi a fost ca familia Baston sa se ocupe cu firma de dezmembrari, situata la intrare in comuna Valea Seaca, iar celalalt asociat sa aduca masini din Londra. Dupa o perioada, cei doi asociati nu s-au mai inteles. Astfel ca Iacobut Iosif i-a cerut acestuia suma de 20.000 euro pentru a se retrage din parteneriat. 
„Despartirea a avut loc in anul 2011. Am mers la Registrul Comertului si am semnat acordul dupa care s-a semnat prin notariat o intelegere privind esalonarea sumei de bani. Ne-am inteles ca lunar, sa-i dam cate 1.000 de euro pana la achitarea sumei integrale si am girat cu un teren din Pascani, aflat intr-o zona buna. Intre timp, Iacobut a mai venit pe acasa si tot ne cerea sa-i mai dam niste bani din suma datorata ca este intr-o situatie disperata si ca ii este greu. Sotul meu ii tot dadea cateva mii de euro, dar fara sa mai semnam acte pe acesti bani. Am zis ca oricum trebuia sa-i achitam conform intelegerii. Am platit 12.000 euro din suma totala de 20.000 euro. La o perioada de timp, dupa ce i-am dat banii, am primit acasa o hartie cum ca ii datoram suma de 20.000 lei. Am discutat cu el, i-am adus aminte de banii dati, cei 12.000 euro, dar degeaba. Nu a recunoscut si e greu sa dovedim atata timp cat acte nu am facut pe banii dati. Avem martori, dar din cate am inteles in instanta nu sunt luati in considerare. Ne-a spus sa-i dam 20.000 euro sau sa revina in firma. Anul trecut, in 2012, a venit un domn din partea lui si ne-a zis sa ii dam banii ca o sa ne fie rau daca nu facem asta. Eram singura si sincer mi-a fost frica. Am depus plangere la Politie, am incercat sa fac tot ce pot, dar nu s-a luat nicio masura”, ne-a declarat sotia lui Florin Baston, Elena Baston. 
De atunci, in instanta au avut loc mai multe procese pe care familia Baston le-a pierdut. „Au fost procese pierdute dar nu cu hotarari definitive si irevocabile. Dupa ce am girat terenul pentru suma de 20.000 euro am zis sa imprumutam o suma de 15.000 euro de la o persoana si sa giram cu apartamentul din Pascani. Cu acesti bani am vrut sa mai acoperim din datoria presupusa de 20.000 euro. Dar avocatul luat de asociat l-a indrumat sa mearga la executorul judecatoresc Andrei Cezar. De aici a inceput executarea, desi mai existau cai de atac si deja formulasem contestatii”, a declarat Florin Baston. 
Suspiciuni de afaceri imobiliare
Familia Baston ni s-a mai plans de faptul ca executorul judecatoresc Andrei Cezar i-a executat apartamentul si nu terenul pe care-l pusese gaj pentru suma datorata fostului asociat. „Este incredibil ce a putut sa ne faca. A scos la o licitatie fictiva apartamentul, desi aveam pus gaj un teren, si vandut pe o suma de 28.000 lei. Apartamentul este evaluat la un miliard de lei vechi. Cum a putut sa il vanda cu atat? Din acesti bani, 18.000 lei le-a luat executorul pentru serviciile sale si ni s-a zis ca 10.000 lei le va da femeii de la care am luat imprumut suma de 15.000 euro. Deci noi am ramas si fara apartament si cu datorii de 15.000 respectiv 20.000 euro. Cu terenul nu mai stiu cum ramane. A vandut apartamentul la o licitatie pentru a-si lua banii. Din cate am auzit, face afaceri cu cineva de la imobiliare, de aceea le scoate la licitatie ieftin. La toti le este frica de el. Abia am gasit un avocat care sa ne accepte cazul, toti ceilalti de la Pascani pe care i-am contactat au fugit de cazurile unde este implicat executorul Andrei Cezar. M-am mirat cand actuala avocata a acceptat”, a mai spus Elena Baston. 
Acuzatii de abuz in serviciu
Avocata familiei Baston, Petronica Constantinescu, a precizat ca actiunea executorului judecatoresc Andrei Cezar este un abuz si s-a facut o plangere penala impotriva sa. „Executorul judecatoresc Andrei Cezar este cunoscut pentru asemenea executari silite la consultatiile primite din partea unor afaceristi pe imobiliare. Nu se poate sa executi un apartament evaluat la un miliard de lei (lei vechi – n.r.) contra unei sume de 280 milioane. Mai ales ca acel imobil era ipotecat altei persoane. S-a facut o licitatie fictiva si s-a vandut pe nimic. Consider a fi un abuz din partea executorului Andrei Cezar pentru ca a vandut un imobil la o suma derizorie, drept pentru care s-a formulat si o plangere penala impotriva sa”, a spus avocata familiei Baston, Petronica Constantinescu. 
Andrei Cezar nu lucreaza duminica
Reporterii BZI au incercat sa ia legatura cu executorul judecatoresc Andrei Cezar pentru un punct de vedere vizavi de acuzatiile ce i se aduc. Contactat telefonic, acesta a precizat ca este duminica si ca altfel spus nu lucreaza, inchizand brusc apelul telefonic. „Sa-i fie de bine daca ma acuza de abuz. Stiti ce zi este astazi? Duminica, asa ca la revedere”, a raspuns sec la intrebari executorul judecatoresc Andrei Cezar. De precizat faptul ca Andrei Cezar a mai fost acuzat de astfel de practici pana in prezent, aparand in presa in astfel de scandaluri asemanatoare, unde a vandut bunuri imobiliare la preturi derizorii.

valea seaca florin baston afacere dezmembrari iosif iacobut instanta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1900 (s) | 35 queries | Mysql time :0.043562 (s)