News Flash:

Premieră politică pentru PSD Pașcani. Un parlamentar, membru în Biroul Permanent Național, alături de Ponta și Dragnea

22 Aprilie 2013
695 Vizualizari | 0 Comentarii
congres psd
ședințele cele mai importante ale conducerii PSD, acolo unde se i-au cele mai importante decizii prinvind politicile și liniile de acțiune la nivel național, județean și local.


În urma modificărilor aduse la statutul PSD, în urma congresului desfășurat în perioada 19 – 20 aprilie, senatorul Florin Constantinescu, vicepreședinte al Senatului, va face parte din Comitetul Executiv al formațiunii politice și va participa în calitate de invitat la ședințele Biroului Permanent Național.

Conform articolului 156 din noul statut, Comitetul Executiv Național se constituie din membrii Biroului Permanent, președinții organizațiilor județene, a municipiului București și Diaspora, precum și din membrii Birourilor Permanente ale celor două camere ale Parlamentului României. Cum senatorul Florin Constantinescu ete unul din cei patru vicepreședinți ai Senatului, va participa la ședințele Biroului Permanent Național."Prin modificările aduse rolul parlamentarului este astfel mai bine scos în evidență. Vom fi practic în conducerea formațiunii și vom participa la lucrările Biroului Permanent Național. Pentru mine este onoare și o mare responsabilitate. Sper ca pentru organizația județeană să fie un câștig, mai ales din realegerea domnului Gheorghe Nichita în funcția de vicepreședintede această dată regional", ne-a declarat senatorul Florin Constantinescu.

Parlamentarul pășcănean devine astfel sinurl politician local care ajunge într-o asemenea postuă, după perioada cât a fost chestor al Senatului, iar acum unul din cei patru vicepreședinți.



Iată mai jos structura partidului după alegeri, alături de care va sta parlamentarul local –

Preşedinte: Victor Ponta

Preşedinte executiv: Liviu Dragnea

Vicepreşedinţi femei în ordinea numărului de voturi obţinute

Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Rovana Plumb, Lia Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea

Vicepreşedinte regional

Gheorghe Nichita, Marian Oprişan, Mircea Cosma, Paul Stănescu, Ion Mocioalcă, Ioan Rus, Mircea Duşa, Robert Negoiţă

Vicepreşedinţi naţional în ordinea numărului de voturi obţinute

Nicolae Bănicioiu, Marian Vanghelie, Titus Corlăţean, Dan Nica, Eugen Bejinariu, Constantin Niţă, Daniel Şova, Călinoiu Ion





Atribuțiile Comitetul Executiv Naţional are următoarele atribuţii:



a) analizează, dezbate şi hotărăşte asupra proiectelor de Program Politic, strategie electorală, precum şi asupra alianţelor politice şi electorale;

b) hotărăşte asupra Programului de Guvernare,Programului legislativ, structura şi reprezentanţii partidului în Guvern;

c) propune Consiliului Naţional încheierea de alianţe politice cu alte partide, în baza protocoalelor de asociere încheiate în condiţiile legii, precum şi comasarea prin fuziune sau absorbţie cu alte partied sau formaţiuni politice;

d) stabileşte protocoale de colaborare cu patronatele, confederaţiile sindicale sau alte structuri ale societăţii civile;

e) elaborează strategia de selecţie, pregătire, formare şi promovare a resurselor umane ale partidului;

f) hotărăşte asupra organizării şi desfăşurării alegerilor în cadrul structurilor teritoriale ale partidului;

g) hotărăşte asupra propunerilor de dizolvare a Consiliului sau a Biroului/Comitetului Executiv al organizaţiei locale, după caz, pentru încălcarea gravă a prevederilor Statutului, desemnează conduceri interimare si stabileşte măsuri pentru organizarea de

noi alegeri în organizaţia respectivă;

h) soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de Consiliile organizaţiilor judeţene sau a organizaţiei municipiului Bucureşti;

i) hotărăşte, în situaţii excepţionale, pentru încălcări grave ale Statutului sau pentru prejudicii majore aduse PSD, sancţionarea cu excludere din partid a oricăruia dintre membrii PSD, cu 2/3 din voturile membrilor săi;

j) la propunerea Preşedintelui partidului, poate hotărî dizolvarea Birourilor Permanente ale organizaţiilor judeţene, de sector şi a municipiului Bucureşti;

k) informează Consiliul Naţional în legătură cu activitatea desfăşurată între şedinţele acestuia;

l) coordonează campaniile electorale ale PSD pentru alegerile prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale, precum şi campania de informare şi promovare a poziţiei PSD asupra referendumurilor;

m) iniţiază şi realizează relaţiile PSD pe plan intern şi internaţional cu alte partide şi organizaţii politice sau apolitice, precum şi cu sindicatele şi patronatele;

n) înfiinţează şi coordonează publicaţiile centrale ale PSD;

o) confirmă propunerile de candidaţi ai PSD pentru Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European, pentru fiecare circumscripţie electorală;90 91

p) confirmă propunerile de candidaţi pentru organele administraţiei publice locale în funcţiile de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliilor Judeţene Administrative, de primari ai municipiilor şi sectoarelor şi de primar general al municipiului Bucureşti;

q) coordonează activitatea structurilor interne ale PSD (TSD, OFSD, OPSD, LAL) şi validează Conferinţele naţionale ale acestora;

r) aprobă Regulamentele de organizare şi funcţionare ale tuturor organismelor şi a structurilor interne ale partidului, la propunerea Biroului Permanent Naţional, dacă Statutul PSD nu prevede altfel;

s) aprobă Regulamentele proprii de organizare şi funcţionare ale Grupurilor Parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor, Senat şi Parlamentul European,

precum şi al Grupului ministerial al membrilor PSD ai Guvernului;

ş) aprobă Regulamentul de organizare a alegerilor interne pentru funcţia de Preşedinte al partidului;

t) aprobă Regulamentul de organizare a scrutinului intern pentru desemnarea candidatului PSD pentru funcţia de Preşedinte al României;

ţ) aprobă Regulamentul privind desfăşurarea Adunărilor generale, a Conferinţelor şi a Congresului, precum şi modalităţile concrete de desemnare a delegaţilor şi de depunere a candidaturilor pentru organele de conducere teritoriale, judeţene/sector, ale organizaţiei PSD a municipiului Bucureşti, ale PSD Dispora şi pentru organele de conducere centrale;

u) numeşte preşedintele Comitetului Financiar Naţional, la propunerea Preşedintelui partidului, cu avizul Secretarului general;

v) validează rezultatul votului din cadrul grupurilor parlamentare privind propunerile de candidaţi pentru funcţii în Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor şi pentru conducerea Grupurilor Parlamentare ale PSD;

w) validează deciziile Biroului Permanent Naţional cu privire la depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, suspendarea Preşedintelui României şi acordarea votului de încredere pentru Guvern, în urma consultării prin vot a Grupurilor Parlamentare ale PSD, de către Biroul Permanent Naţional;

x) stabileşte domeniile de activitate pe care le coordonează vicepresedinţii, în baza propunerilor Preşedintelui PSD;

y) desemnează şi revocă secretarii executivi ai PSD, la propunerea Secretarului general;

z) îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin hotărârile Consiliului Naţional sau care reies din prevederile prezentului Statut







ARTICOLUL 161

Biroul Permanent Naţional are următoarele atribuţii:



a) organizează şi conduce întreaga activitate curentă a partidului, potrivit hotărârilor adoptate, după caz, de către Congres, Consiliul Naţional şi Comitetul Executiv Naţional;

b) elaborează proiecte de hotărâri pe care le supune spre dezbatere şi adoptare Comitetului Executiv Naţional;

c) coordonează activitatea curentă de partid la toate nivelurile;

d) asigură legătura permanentă cu Grupurile Parlamentare ale PSD;

e) elaborează proiecte de hotărâri şi norme de aplicare a deciziilor luate de Congres, Consiliul Naţional şi Comitetul Executiv;

f) asigură informarea operativă a organizaţiilor judeţene/ de sector, a municipiului Bucureşti, a PSD Diaspora şi a structurilor interne ale partidului cu privire la activitatea sa curentă;

g) înfiinţează şi coordonează comisii de lucru în probleme de organizare internă;

h) înfiinţează şi coordonează grupuri de analiză politică a situaţiei economice şi sociale interne şi internaţionale;

i) administrează patrimoniul partidului;

j) propune Grupurilor Parlamentare ale PSD candidaţii pentru funcţii în Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor şi pentru conducerea Grupurilor

Parlamentare ale PSD. Propunerile sunt votate în cadrul Grupurilor Parlamentare, iar rezultatul votului este validat de Comitetul Executiv Naţional;

k) decide depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, suspendarea Preşedintelui României şi acordarea votului de încredere pentru Guvern în

urma consultării prin vot a Grupurilor Parlamentare ale PSD, decizii validate de către Comitetul Executiv Naţional;

l) hotărăşte asupra constituirii de coaliţii politice pentru asigurarea guvernării şi a sprijinului parlamentar;

m) asigură şi verifică respectarea prevederilor Statutului în cadrul Conferinţelor judeţene, de sector, a municipiului Bucureşti şi a PSD Diaspora, ordinare şi extraordinare, şi stabileşte norme privind desfăşurarea acestora;

n) conduce operativ activităţile specifice campaniilor electorale stabilite în calendarul de desfăşurare a acestora;

o) elaborează şi propune spre aprobare Comitetului Executiv Naţional Regulamentul de organizare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al partidului;

p) elaborează şi propune spre aprobare Comitetului Executiv Naţional Regulamentul de organizare a 94 95 alegerilor pentru desemnarea candidatului PSD pentru funcţia de Preşedinte al României;

q) îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin hotărârile Consiliului Naţional sau prevăzute în prezentul Statut.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1427 (s) | 35 queries | Mysql time :0.022278 (s)