News Flash:

Primaria Pascani angajeaza consilier pentru Compartimentul Intern de Prevenire si Protectie a Muncii

9 Mai 2016
557 Vizualizari | 0 Comentarii
Primaria Pascani

Primăria Municipiului Paşcani, cu sediul în Paşcani, judeţul Iaşi, Str. Ştefan cel Mare, nr. 16, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului Intern de Prevenire și Protecție a Muncii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani, în data de 30.05.2016 la ora 10,00 – proba scrisă şi în termen de maxim 5 zile lucratoare de data susținerii probei scrise interviul.

Probele stabilite pentru concurs: selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu .

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a (până la data de 18.05.2016 inclusiv, ora 15,30).

Condiţiile de participare la concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului Intern de Prevenire și Protecție a Muncii;

-candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/

1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2),cu modificările şi completările ulterioare;

-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice;

-condiţii de vechime de  minim 9 ani, în specialitatea studiilor necesare exercitării

funcţiei publice;

- absolvirea cu diplomă sau certificat de absolvire a unui curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 80 de ore;

-absolvirea cu diplomă sau certificat de absolvire, după caz, a unui program de învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 180 de ore.

Bibliografia în vederea participării la concurs.

Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora:

1. Legea  nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;

2. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

3. Legea nr. 215/2001 privind administraţia publica locala, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

4. Legea securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;

5. Hotararea Guvernului nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;

6. H.G. nr. 1048/2006 cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;

7. H.G. nr. 1146/2006 cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în munca de către lucrători a echipamentelor de munca;

8. Hotararea Guvernului nr. 1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de munca;

9. O.U.G. nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în munca;

10. Hotararea Guvernului nr. 580/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în munca;

11. Hotararea Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;

 

Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul  www.primariapascani.ro.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0232/762300, interior 111-  compartiment Management Resurse Umane.

Condiţii generale de participare la concurs pentru toate funcţiile publice :

Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare:

    a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

    b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

    c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

    d) are capacitate deplină de exerciţiu;

    e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

    f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;

    g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;

    h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

    i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

    j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Primăriei municipiului Paşcani şi trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49  din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare :

1.   formularul de înscriere, prevăzut în anexa nr. 3 la H.G. nr. 611/2008 care se obţine de la secretariatul comisiei;

2.   copia actului de identitate ;

3.   copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

4.   copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi după caz în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;

5.   cazierul judiciar ( acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);

6.   adeverinţă care să ateste  starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, care să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice;

7.   declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică;

   Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs sau în copii legalizate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


concurs de recrutare consilier superior 10 00 interviul 15 30
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2038 (s) | 35 queries | Mysql time :0.038683 (s)