News Flash:

Primarul din Lupeni a fost ARESTAT preventiv în Dosarul "Gala Bute"

10 Februarie 2015
547 Vizualizari | 0 Comentarii
cornel resemeritta
Magistrații de la Curtea de Apel București au decis arestarea preventivă a lui Cornel Resmeriță, sub acuzația de spălare de bani, evaziune fiscală și complicitate la abuz în serviciu, în dosarul "Gala Bute", în care a fost arestat și fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja.

Curtea de Apel a admis astăzi contestația depusă de DNA cu privire la decizia Tribunalului București, din 4 februarie, potrivit căreia Resmeriță era cercetat în arest la domiciliu.

Primarul din Lupeni este acuzat că, în anul 2011, a dirijat către două firme o parte din banii primiți de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) pentru un contract de achiziție publică atribuit cu încălcarea dispozițiilor legale, potrivit DNA.

De asemenea, în același dosar de corupție, procurorii DNA au cerut ieri și avizul Parlamentului pentru a începe urmărirea penală a deputatului PMP Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, și a senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei în iulie 2011, când a fost organizată Gala Lucian Bute, la București.

Procurorii DNA au efectuat, ieri, 18 percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie în dosarul "Gala Bute", printre locuinţele percheziţionate fiind şi cea a lui Rudel Obreja, precum şi domiciliul primarului din Lupeni.

La sediul DNA București au mai fost audiați, ieri, fostul consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării Ştefan Lungu și omul de afaceri Adrian Gărdean. Sursa: evz.ro

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1717 (s) | 35 queries | Mysql time :0.027908 (s)