News Flash:

Procurorul general, despre condamnarea torționarului Vișinescu: "Este un deschizător de drumuri"

10 Februarie 2016
401 Vizualizari | 0 Comentarii
Bogdan Licu
Bogdan Licu, procurorul general interimar, a comentat astăzi, într-o conferință de presă, hotărârea definitivă dată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în cazul torționarului Alexandru Vișinescu, respectiv condamnarea acestuia la 20 de ani de închisoare. Licu este de părere că decizia reprezintă un "adevăr istoric", susținând că acest caz este "un deschizător de drumuri".

"Dosarul a fost instrumentat de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru fapte comise în timpul regimului comunist. Trimiterea în judecată s-a făcut la mai puțin de un an de la sesizare (iulie 2013), respectiv în iunie 2014", a explicat Bogdan Licu.

Acesta a declarat că dosarul lui Alexandru Vișinescu este o premieră în justiție și, totodată, un deschizător de drumuri.

"Hotărârea reprezintă o confirmare a muncii procurorilor într-un dosar care este o premieră din punct de vedere judiciar. În mod evident, cazul Vișinescu este un deschizător de drumuri pentru practica judiciară", a spus procurorul general interimar.

Bogdan Licu a mai susținut că hotărârea dată de magistrații ÎCCJ reprezintă un adevăr istoric, subliniind profesionalismul procurorului de caz.

"Dezlegarea pe care instanța a dat-o în acest dosar, înseamnă nu doar stabilirea unui adevăr juridic, ci și stabilirea unui adevăr istoric. În acest sens, doresc să remarc profesionalismul procurorului de caz", potrivit procurorului general interimar.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1789 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024493 (s)