News Flash:

Răsturnare de situație: Mama bebelușului abandonat în Spital s-a întors din Italia pentru a-și lua copilul acasă. TSD îi pregătise cadouri

29 Martie 2013
2415 Vizualizari | 0 Comentarii
copil abandonat spital
În mai puțin de trei ore situația bebelușului abandonat de fratele vitreg în Spitalul Municipal de Urgență Pașcani s-a schimbat. Astăzi, în jurul orelor 15.30 mama acestuia a venit la Spital și l-a luat acasă. Femeia a aflat în Italia de cele întâmplate, fapt ce a determinat-o să se întoarcă în țară.


Bebelușul Mihai Lungu, de 11 lui, este acum în grija mamei, care potrivit cadrelor medicale de la Spitalul Municipal de Urgență a promis că nu îl va mai lăsa în grija altora.


Cazul micuțului prezentat de newspascani.com a sensibilizat opinia publică din municipiu. Doi consilieri PSD au mers în această după-amiază la Spitalul Municipal de Urgență pentru a duce copilului hăinuțe, lapte praf și pampers. Când au ajuns la secția de Pediatrie au aflat și ei că bebelușul fusese luat acasă. Cadourile pe care Dragoș Ionescu și Codrin Toma le pregătiseră pentru bebeluș au fost lăsate personalului medical din secție, pentru a fi de folos altor copii care sunt tratați în unitatea medicală.

Copil de 11 luni abandonat la Spitalul Municipal Pașcani

ora 14.39 La Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a fost abandonat un copil ai cărui părinți sunt plecați în străinătate.În cursul zilei de ieri, polițiștii pășcăneni au primit o sesizare din partea Spitalului Municipal Pașcani, cum că un copil de 11 luni, din localitatea Cristești, a rămas abandonat în incinta instituției.

Din primele investigații, ar rezulta că ambii părinți ai micuțului sunt plecați în străinătate, iar acesta ar fi rămas în grija unui frate vitreg, în vârstă de 18 ani, care s-a internat împreună cu el timp de două zile, după care a părăsit incinta spitalului, lăsându-l pe copil în grija personalului medical.

Cazul a sensibilizat o femeie, care, aflând de situația micuțului, a lansat un apel pe facebook în care îndemna persoanele care vor să ajute micuțul să se prezinte la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal, salonul 9, cu pampers și lapte praf.

Un alt caz asemănător s-a petrecut luni seara, când un copil de aproximativ 2 ani jumătate, aflat în grija fratelui mai mare de 19 ani, a fost transportat cu ambulanța la spital pentru a primi îngriji pe care mama acestuia, aflată în Italia, nu i le putea oferi.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1695 (s) | 28 queries | Mysql time :0.028259 (s)