News Flash:

Raluca Prună, în faţa CSM: Am minţit la CEDO că am asigurat buget pentru şapte penitenciare

9 Octombrie 2016
197 Vizualizari | 0 Comentarii
Raluca Pruna
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat în şedinţa de joi a CSM că a minţit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) că dispune de un buget de aproape un miliard de euro pentru şapte penitenciare, deşi în realitate Guvernul nu avea această sumă în buget, argumentând că declaraţiile “erau nişte bune intenţii.”

“Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO şi spun bine minţit la CEDO, că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... Deci eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu avem aceşti bani. Aşa s-a întâmplat şi cu investiţiile. Pe mine nu mă costă nimic şi pe niciun ministru să facem o foaie foarte frumoasă, să spunem că ne trebuie două miliarde de euro ca noi să avem o infrastructură de top în România, dar câtă vreme nu ai acoperire în buget, lucrurile astea nu se vor întâmpla. Deci acest guvern, pe care mă simt obligată să îl apăr nu neapărat pentru că fac parte din el, acest guvern a moştenit asta, o colecţie de bune intenţii. Şi a trebuit eu să ies să spun că nu pot să fac şapte penitenciare, că nu am bani (...)", a declarat Raluca Prună, joi, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), conform înregistrării postate pe site-ul instituţiei, potrivit Mediafax.ro.

Declaraţiile ministrului Justiţiei au venit în contextul în care în plenul CSM se discuta despre amânarea investiţiilor pentru sediile de instanţe, după o intervenţie a judecătorului Horaţius Dumbravă care reclama un semi-blocaj instituţional. 

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1507 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020814 (s)