News Flash:

Reducerea TVA, anulată de noua taxă pe ambalaje. Sancţiunile pentru producători vor fi plătite tot de noi

26 Ianuarie 2016
254 Vizualizari | 0 Comentarii
supermarket

Negocieri fără niciun rezultat în privinţa suprataxei care poate scumpi conservele, vinul şi apa. Ministerul Mediului nu îi iartă pe producători de plată dacă aceştia nu colectează ambalajele de sticlă şi plastic. Producătorii se tem că impunerea unor plăţi generate de neîndeplinirea ţintelor de reciclare îi va trimite în faliment. Problema este că dacă producătorii vor fi penalizaţi, vor recupera tot de la noi banii.

”Astăzi, industria alimentară se afla într-o situaţie de criză, prin impunerea unor plăţi generate de neîndeplinirea ţintelor de reciclare din cauze independente de aceasta. Refuzul Ministerului Mediului de a debloca situaţia atrage după sine consecinţe economice grave în rândul producătorilor locali de alimente şi implicit, al populaţiei”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Romalimenta.

În prezent, legea prevede ca producătorii să plătească o contribuţie de 2 lei/kg de ambalaj în cazul în care nu intră în sistemul validat de stat. Romalimenta subliniază, însă, că producătorii din industria alimentară şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege prin afilierea în cadrul sistemului, care a fost autorizat de către organismele statului, respectiv Ministerul Mediului, iar autorităţile au efectuat anual controale pe lanţ, informând industria de funcţionalitatea sistemului.

Contribuţia de 2lei/kg este de 10 ori mai mare decât media europeană, ajungând să fie cea mai mare din Europa. ”Nefuncţionalitatea legii a dus la apariţia acestui blocaj care va atrage după sine infringement pentru România, plăţile penalităţilor fiind suportate de către populaţie. Populaţia va fi cea care va achita ambele note de plată”, se mai arată în comunicat.

În acest context, Romalimenta solicită suspendarea pe termen determinat a OUG 196/2005 privind fondul de mediu până la identificarea responsabililor şi ulterior impunerea obligaţiilor de plată celor responsabili.

În replica, Ministerul Mediului a precizat că intenţia autorităţilor din domeniu nu este de a aplica penalităţi pentru fiecare kilogram de deşeu nereciclat, ci de a impulsiona un sistem funcţional de management al deşeurilor de ambalaje care să nu plaseze România în nefericita situaţie a unui infringement pe această temă, caz în care penalităţile europene ajung şi la 200.000 euro pe zi.

Legislaţia privind obligaţiile de reciclare este în vigoare în România de mai bine de 10 ani. În tot acest timp, au fost înfiinţate şi autorizate zece Organizaţii de Transfer de Responsabilitate (OTR).

Fiecare producător de conserve, apă, vin, sucuri sau bere trebuie să raporteze Administraţiei Fondului pentru Mediu cât a reuşit să colecteze şi să recicleze din ambalajele proprii. „Pentru sticlă – 60%. Pentru plastic – 22%, pentru metal – 50%,” declară Corina Lupu, secretar de stat în Ministerul Mediului. Plătesc doi lei pe kilogramul de ambalaj nereciclat dacă nu ating ţintele impuse.

sursa: libertatea.ro 

Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1888 (s) | 35 queries | Mysql time :0.050284 (s)