News Flash:

Romania, locul 30 la nivel mondial în privinţa consumului de cafea

2 Iulie 2014
679 Vizualizari | 0 Comentarii
cafea
România ocupă locul 30 la nivel mondial în privinţa consumului de cafea, cu 0,5 ceşti pe zi pe cap de locuitor, în fruntea clasamentului aflându-se Olanda, cu 2,4 ceşti pe zi, Finlanda, cu 1,8 ceşti pe zi şi Suedia, cu 1,3 ceşti pe zi, conform datelor furnizate AGERPRES de Asociaţia Română a Cafelei (ARC). Consumul anual de cafea în România este încă scăzut faţă de multe ţări din lume, de numai 2,3 kilograme pe cap de locuitor (conform datelor Organizaţiei Internaţionale a Cafelei), faţă de 7,96 kg în Austria sau 6,95 kg în Germania. Şi în estul Europei consumul este mai mare decât la noi în ţară, în Polonia acesta fiind de 3,19 kg pe cap de locuitor, iar în Bulgaria de 2,9 kg.

'Deşi nu este un produs de lux, în România încă se mai aplică acciza la produsele de cafea, care, alături de creşterea la nivel global a preţului cafelei ca materie primă, sau de evaziunea fiscală asociată acestui produs, pot fi factori care contribuie la menţinerea consumului de cafea pe cap de locuitor la o cotă atât de redusă faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană şi din lume', explică reprezentanţii ARC.

În opinia lui Marius Meleşteu, preşedintele Asociaţiei Române a Cafelei, o eliminarea accizei la produsele din cafea ar fi benefică, deoarece va duce la creşterea pe termen mediu a veniturilor la bugetul de stat şi la reducerea semnificativă a contrabandei.

'O ceaşcă bună de cafea trebuie să fie accesibilă fiecărui român. De aceea ne-am propus să ne aducem direct contribuţia pentru ca şi în România consumul de cafea să atingă în următorii ani nivelul din celelalte ţări ale UE. ARC consideră benefică o măsură menită a elimina acciza la produsele din cafea, ceea ce va genera pe termen mediu venituri suplimentare la bugetul de stat, reducerea masivă a contrabandei, precum şi creşterea accesibilităţii consumatorului român la acest produs alimentar', a afirmat Marius Meleşteu.

Conform ARC, în ultimii 50 de ani a existat o creştere constantă în producţia mondială de cafea, intercalată cu scăderi periodice. Consumul mondial de cafea a crescut cu o rată medie anuală de 1,9% în ultimii 50 de ani, de la 57,9 milioane de saci în 1964 la 142 milioane de saci în 2012. Această creştere s-a accentuat din 1990 la 2,1% şi la 2,4% din 2000. Pieţele tradiţionale importatoare, cum ar fi Japonia, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au reprezentat istoric cea mai mare parte a cererii de cafea la nivel mondial.

Cafeaua a început să fie consumată în secolului al XV-lea în Arabia. Comercianţii veneţieni au adus cafeaua în Europa în secolul XVII.

Cafeaua se cultivă pe o rază de 1.000 de mile în jurul Ecuatorului, de la Tropicul Cancerului, în nord, până la Tropicul Capricornului, în sud. Arborele de cafea creşte în peste 50 de ţări din întreaga lume, iar cafeaua este cea mai vândută marfă din lume, după petrol. Principalele ţări furnizoare de cafea sunt Brazilia, Columbia şi Vietnam.

Înfiinţată în martie 2001, Asociaţia Română a Cafelei promovează interesele comerciale şi economice ale industriei cafelei, informeaza economica.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1710 (s) | 35 queries | Mysql time :0.033894 (s)