News Flash:

S-a prelungit termenul de înscriere a candidaților pentru Consiliile de Administrație ale regiilor pășcănene

13 August 2013
634 Vizualizari | 0 Comentarii
dosar acte taxe

Executivul local a hotărât astăzi prelungirea termenului de înscriere a candidaților pentru Consiliile de Administrație. Astfel, cei care vor să candideze pentru un astfel de post în structurile de conducere de la RAGCL, ECO SALUBRITATEA și PREST SERV APA au la dispoziție încă 10 zile începând de astăzi.

 Edilii locali au hotărât că numărul candidaților înscriși până la termenul limită din data de  8 august nu este unul care să dea certitudinea unui „bazin” mare de selecție și au prelungit termenul până pe 23 august oara 16.00

Pâna acum s-au înscris un număr de 18 persoane. Șapte din persoanele care și-au depus dosarele nu fac parte din structura organizatorică a societăților subordonate Consiliului Local, în timp ce 11 dintre ei sunt directori sau șefi de servicii în cadrul acestora. Un expert delegat de plenul Consiliului Local va face analiza dosarelor depuse de aceștia, iar ulterior va fi stabilită data interviului. 

 Cea mai mare concurență se înregistrează până acum pentru un loc în Consiliul de Administrație al Eco Salubritate. Paisprezece candidați au optat pentru a face parte din această structură, pentru RAGCL opt, iar la Prest Serv Apa zece. Facem mențiunea că fiecare dintre cei înscriși pot opta pentru toate cele trei consilii.  Cinci dintre cei care au depus dosarele până acum speră să fie selectați în toate cele trei consilii pentru care se organizează concursul.

Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul  109/2011, ce face referire la guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, din Consiliile de Administrație fac parte câte un reprezentant al autorității publice locale și unul al Ministerului de Finanțe, cărora li se adaugă alți trei membri declarați admiși în urma concursurilor. După ce componența lor va fi aprobată de către Consiliul Local, Consiliul de Administrație va avea cea mai mare putere de decizie la nivel de unitate. Acest for va numi directorul unității, realiza strategia de dezvoltare a societății și va prezenta informări periodice legislativlului local.

Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1767 (s) | 29 queries | Mysql time :0.029800 (s)