News Flash:

Scandal electoral si amenintari la Ruginoasa

10 Mai 2012
670 Vizualizari | 0 Comentarii
Ruginoasa
Forfota mare inainte de inceperea campaniei electorale la Ruginoasa. Actualul primar al comunei, pedelistul Ionel Muraru, este acuzat de catre conducerea Partidului Verde (PV), prin presedintele Nistor Vasile, de faptul ca s-au facut presiuni asupra candidatului lor pentru a se retrage din cursa electorala.

Potrivit lui Nistor, trei insi in frunte cu actualul primar pedelist au recurs la diferite amenintari astfel incat condidatul PV, care se aseamana la nume cu actualul primar, sa se retraga de pe liste.

„Omul nostru numit sa candideze din partea Partidului Verde pentru functia de primar al comunei se numeste Ionel Murariu. De la numele candidatului a pornit toata problema. Nici nu ne-am gandit ca vor fi probleme. Actualul primar se numeste Ionel Muraru si cred ca s-a crezut ca se va merge pe o confuzie intre candidati, de parca „i”-ul nu se vede. Altfel nu imi explic. Deodata, acum cateva zile, ne-am trezit ca nu mai avem candidat la Ruginoasa. Desi au fost acceptate listele partidului, candidatul nostru si-a retras candidatura. Totul s-a intamplat sub presiunea actualului primar si a organizatiei PDL din comuna. L-am intrebat de ce s-a retras si a zis ca trei indivizi, Judele, Rotaru si Bejan, oameni de-ai primarului actual de la PDL, l-au amenintat timp de mai multe zile si ca a fost fortat sa-si retraga candidatura. De atunci nici nu mai raspunde la telefon. Acum am ramas si fara candidat”, a declarat presedintele organizatiei PV Vasile Nistor. Contactat telefonic Murariu nu a raspuns.

Primarul neaga acuzatiile

Primarul comunei Ruginoasa a negat acuzele aduse la adresa sa. „Nu stiu nimic. Nu stiu de nici un candidat. Nu ma intrebati pe mine pentru ca eu am fost plecat la Brasov zilele alea. Nu stiu absolut nimic”, a declarat sec Ionel Muraru, primarul comunei Ruginoasa. Si ceilalti contracandidati ai partidelor din opozitie se plang de modul in care Ionel Muraru a inceput sa-si faca campanie electorala. Acestia spun ca sunt amenintati iar actualul edil incearca sa ramana in functie datorita faptului ca in bugetul Primariei sunt niste gauri negre care cu greu mai pot fi acoperite. Cativa consilieri USL i-au facut actualului primar plangeri penale pentru modul in care a risipit banul public in folosul familiei sale si apropiatilor sai.

partidului verde ionel muraru pdl usl
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1712 (s) | 35 queries | Mysql time :0.036348 (s)