News Flash:

Se lucrează la 500 de kilometri de autostradă. Vor fi gata în 2030, în ritmul de melc din prezent

16 Decembrie 2014
539 Vizualizari | 0 Comentarii
autostrada

Peste 490 de kilometri de autostradă se află în fază de execuție, iar anul viitor se vor finaliza mai mulți decât în 2014, a declarat azi un oficial CNADNR. Instituţia va avea la dispoziţie un buget de 2,3 miliarde lei numai pentru autostrăzi anul viitor.

 Peste 490 de kilometri de autostradă se află în fază de execuție, iar anul viitor se vor finaliza mai mulți decât în 2014, a declarat, marți, secretarul de stat al Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor, Alexandru Năstase, după audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, pe marginea bugetului pe 2015 al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

În 2014, lucrările la autostrăzi au înaintat în ritm de melc, însă: au fost finalizaţi 22 de km şi sunt speranţe să fie inauguraţi alţi 22 km din Nădlac-Arad.

Pentru anul viitor, cele mai optimiste prognoze arată alţi 25 de km. de autostradă. Cu alte cuvinte, ritmul mediu de finalizare a lucrărilor din 2014-2015 este de 35 de kilometri pe an.

Un calcul simplu arată că cei 493 de km de care vorbeşte oficialul CNADNR vor fi gata în anul 2030.

"Sunt în momentul de față în fază de execuție la autostrăzi 493 de kilometri, finanțați și din bugetul de stat și din fonduri nerambursabile. Ceea ce vreau să vă spun este că finalizarea depinde de execuția contractului în sine. Deci, eu pot să prevăd că se finalizează și pot să am probleme, pot să am contestații, pot să am întârzieri de lucrări și vom vedea. În principiu, având în vedere că anul acesta am finalizat destul de puțini kilometri de autostradă, anul viitor se vor finaliza mult mai mulți", a explicat Alexandru Năstase, care nu a avansat nicio cifră.

Întrebat de jurnaliști despre autostrada Comarnic — Brașov, Năstase a apreciat că un contract de concesionare se va semna, probabil, anul viitor, scrie Agerpres.

"CNADNR are un buget de 6,1 miliarde de lei. Pe partea de construcții de autostrăzi sunt alocate 2,3 miliarde de lei. Asta înseamnă bani și din bugetul de stat și din fonduri europene nerambursabile. Pe variante de ocolire sunt alocați 724 milioane de lei, pe variante de reabilitare și modernizare drumuri naționale 2,236 miliarde de lei, pe programul de reabilitare poduri și pasaje 431 milioane de lei și alte cheltuieli de întreținere 426 milioane de lei", a spus Năstase.Bugetul pe 2015 al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a fost avizat, marți, cu 32 de voturi pentru și 9 voturi împotrivă de comisiile reunite de specialitate din Camera Deputaților și Senat.

Cele 92 de amendamente depuse la proiectul de buget pe 2015 al CNADNR au fost respinse de parlamentarii din Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților, respectiv de cei din Comisia economică, industrii și servicii și din Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului din Senat.

 www.realitatea.net 
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1868 (s) | 24 queries | Mysql time :0.048785 (s)