News Flash:

Situația închisorilor: CEDO ar putea obliga Romania să plătească 80 de milioane de euro pe an

1 Martie 2016
258 Vizualizari | 0 Comentarii
Raluca Pruna
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat marţi că s-a făcut o solicitare către Curtea Europeană a Drepturilor Omului să amâne luarea unei decizii pentru situaţia din penitenciare, decizie care ar obliga România să plătească aproximativ 80 de milioane de euro pentru întreţinerea deţinuţilor

”Guvernul a adoptat un memorandum prin care a solicitat CEDO să amâne puţin luarea unei decizii pilot, pentru că aceasta ar însemna un cost foarte mare pentru statul român. România nu ar fi prima ţară membră a Consiliului împotriva căreia s-ar putea pronunţa o asemenea decizie pilot. Avem precedentul Italiei, iar CEDO a obligat statul italian să plătească 8 euro pe zi pentru fiecare zi de detenţie, pentru toate persoanele aflate în condamnare, de la data la care au intrat în condamnare şi, inclusiv, retroactiv. Asta înseamnă că statul italian plăteşte 78 de milioane de euro pe an (...) pentru România, şi dacă nu vor fi 8 euro pe zi, şi dacă spunem 4 euro pe zi, din calculele pe care noi le-am făcut, funcţie de populaţia aflată în detenţie, în jur de 28.000 de persoane, în funcţie de pedepsele pe care le au de executat estimările noastre sunt că tot cam aşa, în jur de 80 de milioane de euro ar avea statul român de plătit”, a declarat Raluca Prună, în faţa Comisiei de abuzuri din Camera Deputaţilor, potrivit Mediafax.

"Există o strategie de reformare a sistemului penitenciar, în care s-a decis construcția a două penitenciare. De asemena, există și o acțiune managerială mai bună la nivelul penitenciarelor. Sper ca, cel mai târziu, în ședința de Guvern de săptămâna viitoare acest regulament să fie adoptat", a mai spus ministrul Justiției.

Guvernul s-a obligat ca, în maxim opt săptămâni, să vină cu o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea situaţia din penitenciare. ”Ne-am adresat Curţii cerând îngăduinţă să nu se pronunţe încă o decizie pilot, timp în care, în opt săptămâni vom trimite un calendar cu măsuri exacte, măsuri la care ne putem angaja pentru îmbunătăţirea situaţiei la nivelul penitenciarelor din România”, a precizat ministrul Justiţiei.

Ministrul Justiţiei a explicat că România pierde procese pe bandă rulantă la CEDO, iar în anul 2015 a fost obligată să plătească 460.000 de euro, în urma plângerilor soluţionate de CEDO. ”Penitenciarele sunt într-o situaţie în care sunt supraaglomerate. Avem numeroase plângeri la CEDO, 75 anul trecut (...) dacă nu mă înşel, în jur de 460.000 de euro plătiţi de statul român celor care s-au adresat CEDO, ceea ce înseamnă o sumă dublă faţă de anul 2014”, a conchis Prună.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1534 (s) | 36 queries | Mysql time :0.037804 (s)