News Flash:

Statul dă bani companiilor pentru noi locuri de muncă

9 August 2016
209 Vizualizari | 0 Comentarii
bani 2
Din 2015 până în 2020, companiile românești ar avea la dispoziție, în fiecare an, un program de ajutor de stat prin care pot obține bani pentru a plăti noii angajați. Cu o condiție: să fie vorba despre locuri de muncă generate de noi proiecte de investiții
Ieri, 8 august, a fost prima zi în care companiile interesate au putut înregistra la Registratura Ministerului Finanțelor solicitări pentru ajutoare, în 2016. Proiectele vor putea fi depuse timp de două săptămâni, până pe 22 august. Fondurile de la stat sunt nerambursabile.

Pe cine și ce finanțează statul

Firmele care pot obține acest ajutor de stat sunt cele nou înființate, precum și IMM-urile și întreprinderile mari, care au personalitate juridică. Este vorba despre companii care activează în absolut toate sectoarele de activitate.

Statul finanțează prin această schemă cheltuielile cu salariile înregistrate timp de doi ani după crearea de locuri de muncă. Practic, statul va suporta costul salariului brut al angajatului, deci inclusiv contribuțiile sociale ce trebuie achitate de patron. Însă, cheltuiala maximă pe care o va da bugetul public este salariul mediu pe economie.
Atenție: statul nu va suporta integral cheltuielile, ci un procent mai mare sau mai mic, în funcție de zona din care provine întreprinderea. De exemplu, o firmă din Bacău, Botoșani, Brăila, Argeș, Dolj, Gorj, Alba Brașov etc. va putea beneficia de finanțarea a 50% din costurile salariale. Pentru firmele din Arad, Caraș- Severin, Hunedoara, Ilfov etc. procentul de finanțare este de 35% din cheltuielile cu salariile. Pentru București, procentul finanțabil este de 15% din totalul cheltuielilor. Pentru a primi acest ajutor, companiile nu trebuie să fie în insolvență, executare silită sau în faliment, trebuie să nu mai fi primit sprijin de la stat pentru același proiect de investiții și să nu fi renunțat la un proiect de investiții similar celui propus în prezent, în ultimii doi ani. Până acum, prin program s-a primit o finanțare medie de 4,5 milioane de lei/companie.

A doua etapă și acordarea finanțării

În prima etapă de evaluare, Ministerul Finanțelor Publice verifică îndeplinirea condițiilor de conformitate. Selectarea se realizează în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, în maxim 30 de zile lucrătoare de la data închiderii sesiunii de înregistrare. Rezultatele sunt publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, iar firmele selectate primesc de la MFP prin poștă, o notificare în care se menționează și ce noi documente vor trebui să depună în noua fază de evaluare. În maxim 30 de zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor, firmele selectate vor trebui să trimită planurile de afaceri, însoțite de restul documentelor justificative, pentru analizarea viabilității proiectelor. După ce aceste documente sunt evaluate, firmele vor primi de la MFP fie un acord de finanțare, fie o cerere prin care li se solicită trimiterea de documente suplimentare, fie o scrisoare privind respingerea cererii. Vor primi un răspuns final de la minister în maximum 30 de zile lucrătoare de când dosarul a fost completat.

Condiții obligatorii de îndeplinit

Există două condiții majore pentru ca o firmă să fie selectată în cadrul acestei scheme. Pe de o parte, locurile de muncă trebuie să fie create în urma unor noi proiecte de investiții. Însă există și o a doua condiție, foarte importantă. Acele locuri de muncă trebuie create de abia după ce compania a obținut aprobarea pentru finanțare, de la stat. Cu toate acestea, noile joburi nu trebuie înființate mai târziu de trei ani de la finalizarea investiției. O companie mare care a primit ajutor de stat trebuie să mențină locurile de muncă cel puțin cinci ani de când le-a creat. Pentru IMM- uri există obligația de a menține trei ani aceste joburi.

Fiecare angajator trebuie să creeze cel puțin zece locuri de muncă, din care trei vor fi pentru persoane defavorizate, adică tineri cu vîrsta până la 24 de ani sau persoane de peste 50 de ani, care nu au fost angajate în ultimele 6 luni și nu au studii liceale, provin din familii cu un singur părinte sau persoane care prezintă diverse forme de handicap etc. Trebuie ca minimum una din aceste condiții să fie îndeplinită.

Documentele ce trebuie depuse în primă instanță

Pentru obținerea finanțării se depun, la Registratura Ministerului de Finanțe, într-o primă etapă, următoarele documente:

● o cerere tip, pusă la dispoziție de Finanțe

● dovada încadrării firmei în categoria IMM-uri, dacă este cazul,

● certificat constatator emis de Registrul Comerțului în care se verifică înregistrarea întreprinderii conform Legii societăților 31/1990, faptul că aceasta nu se află în insolvență, lichidare, faliment, executare silită. Se verifică de asemenea faptul dacă respective companie realizează o investiție,

● situații financiare anuale aprobate,

● plan de creare a locurilor de muncă,

● certificate de atestare fiscală,

● act de identitate al persoanei autorizate să reprezinte întreprinderea,

● opis cu documentele transmise în prima etapă de evaluare. 

sursa: evz.ro 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1699 (s) | 28 queries | Mysql time :0.026475 (s)